Plenul Senatului a respins legea de desfiinţare a CNCD

Alexandra Cismaru
Politică / 14 martie 2017

Plenul Senatului a respins legea de desfiinţare a CNCD

Plenul Senatului a respins astăzi, cu unanimitate de voturi, iniţiativa legislativă a fostului deputat PRU Bogdan Diaconu de desfiinţare a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor.

Anterior votului din plen, şi comisiile juridică, pentru egalitate de şanse şi pentru drepturile omului din Senat au adoptat, tot cu unanimitate de voturi, un raport de respingere iniţiativei legislative. Senatul este cameră decizională în acest caz.

În cadrul dezbaterilor din plen asupra inţiativei legislative, toate partidele au susţinut respingerea desfiinţării CNCD, potrivit News.ro.

Senatorul UDMR Tanczos Barna a spus că proiectul este atât de iraţional, încât ar fi de prisos orice dezbatere. "Totuşi, cred că trebuie să atragem atenţia asupra acestor iniţiative iraţionale pentru că este de nepermis ca într-un stat al Uniunii Europene cineva să desfiinţeze o asemenea instituţie. CNCD este o instituţie în jurul căreia s-au purtat multe discuţii, dar ele trebuie lăsate în seama juriştilor. A desfiinţa singura intituţie care poate apăra grupurile vulnerabile şi persoanele discriminate ar fi o aberaţie", a declarat senatorul UDMR de la tribuna Senatului.

Tanczos Barna a mai spus că el însuşi a primit o sancţiune de la CNCD, pe care a considerat-o nedreaptă.

În replică, senatorul social-democrat Şerban Nicolae i-a atras atenţia colegului său de la UDMR că CNCD nu a sancţionat doar un senator, ci şi pe preşedintele României în funcţie, referindu-se la Traian Băsescu.

La rândul său, senatorul PSD Titus Corlăţean a spus că o astfel de iniţiativă legislativă este neobişnuită şi este absolut firească propunerea de respingere.

Şi senatorul USR Vlad Alexandrescu a făcut apel, de la tribuna Senatului, pentru respingerea desfiinţării CNCD. "Existenţa CNCD corespunde unei directive europene care prevede existenţa unei instituţii independente care să acorde asistenţă victimelor discriminării. România a fost prima ţară din estul Europei care a adoptat o legislaţie antidiscriminare. În calitate de apărători ai statului de drept, avem datoria de a apăra această instituţie", a spus Vlad Alexandrescu.

Rerezentantul PMP, Dorin Valeriu Bădulescu, a propus în cadrul dezbaterilor extinderea atribuţiilor CNCD.

Bădulescu a spus: "Să ne gândim pe viitor nu să desfiinţăm această instituţie, ci să-i extindem atribuţiile şi să o facem o instituţie cu impact naţional. În prezent, CNCD are birouri de reprezentare doar în Bucureşti şi în Buzău, ar trebui să aibă pe tot teritoriul României".

Proiectul de lege iniţiat de fostul deputat Bogdan Diaconu, prin care este desfiinţat Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, a fost aprobat tacit de Camera Deputaţilor, pentru că nu a fost dezbătut în termenul regulamentar de către acest for.

Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat atunci, pentru News.ro, că, cel mai probabil, a fost o "eroare şi o neglijenţă" din partea deputaţilor, el fiind convins că actul normativ va fi respins de Senat, care este forul decizional.

Legea a ajuns la Camera Deputaţilor în mai 2016, primind raport de respingere din partea Comisiei juridice şi din partea Comisiei pentru drepturile omului, precum şi punct negativ din partea Guvernului.

Proiectul a fost pregătit pentru a intra pe ordinea de zi a plenului încă de pe 8 noiembrie, însă nu a fost discutat din cauza încheierii mandatului fostului Legislativ. Pe 25 noiembrie s-a îndeplinit şi termenul de adoptare tacită, fapt de care s-a luat act abia la finalul lunii februarie.

Fostul deputat Bogdan Diaconu a depus, în luna mai 2016, o lege prin care Consiliul Naţional al Combaterii Discriminării ar fi desfiinţat, pe motiv că este "un instrument în mâna UDMR", care susţine autonomia teritorială, Diaconu fiind amendat de Consiliu pentru declaraţii homofobe.

În expunerea de motive a proiectului de lege se arată: "Abrogarea Legii nr. 48/2002 are aşadar ca scop desfiinţarea CNCD ca instituţie bugetară care a făcut dovada în decursul anilor că funcţionează ca o instituţie anti-românească şi anti-naţională, fiind doar un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria ţară".

Bogdan Diaconu, fost lider al partidului naţionalist PRU, spunea că CNCD susţine, prin deciziile luate, "autonomia teritorială maghiară".

Diaconu continuă: "CNCD s-a remarcat prin amendarea tuturor românilor care au luat atitudine împotriva extremismului maghiar. (...) De vreme ce CNCD are o atitudine repetată şi constantă împotriva respectării şi apărării unor drepturi constituţionale, a devenit o instituţie anti-constituţională şi, ca urmare, trebuie desfiinţată".

Pe 13 mai 2016, CNCD l-a amendat pe Bogdan Diaconu cu 4.000 de lei pentru declaraţii homofobe şi discriminarea comunităţii LGBT.

"Eu cred că a fost o eroare, o neglijenţă la Camera Deputaţilor, sunt convins că la Senat va pica proiectul de lege", a afirmat Csaba Asztalos cu privire la faptul că proiectul de lege privind desfiinţarea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării a trecut tacit de Camera Deputaţilor.

El a mai spus că reprezentanţii CNCD vor explica în comisiile de specialitate din Senat faptul că proiectul de lege "nu are niciun temei".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Eu consider si propun schimbarea numeluli in Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării Poporului, deoarece intreg poporul roman este discriminat de catre cei pe care i-am pus in fruntea bucatelor. 

    1. Asa ar deveni intradevar o instituţie cu impact naţional. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb