PNL NU ESTE PREGĂTIT PENTRU UN NOU CONGRES Convulsii înainte de Consiliul Naţional

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Politică / 24 iulie 2018

Convulsii înainte de Consiliul Naţional

Principalul partid de opoziţie, PNL, se află în plină frământare, corul celor care îl critică pe liderul Ludovic Orban fiind în continuă creştere, deşi săptămâ­na trecută colegul său Vasile Blaga a încercat să liniştească apele.

Prin prisma acestor convulsii interne, preşedintele filialei Ilfov a PNL Marian Petrache a cerut colegilor din Biroul Exexecutiv ca la Consiliul Naţional din 4 august să fie convocat un congres extraordinar.

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a spus colegilor de partid că întâlnirea pe care Vasile Blaga a avut-o cu foştii democrat liberali arată că fuziunea PNL-PDL nu s-a finalizat şi că este nevoie de o clarificare doctrinară.

Liderul PNL Ilfov a menţionat: "Întâlnirea domnului Blaga cu o parte din colegi a fost o gafă. (...) Trebuie ca fiecare membru al PNL să se simtă ca acasă, să nu se simtă nimeni exclus din partid şi să nu mai aibă nimeni nevoie de întâlniri de acest fel".

Deşi recunoaşte că nu l-a votat pe Ludovic Orban în momentul în care acesta a fost ales preşedinte al PNL, Petrache susţine că Vasile Blaga şi cei din jurul lui trebuie să clarifice dacă mai susţin sau nu actuala conducere a liberalilor.

Referitor la solicitarea liderului PNL Ilfov, preşedintele Ludovic Orban a afirmat că în acest moment nu există alte solicitări pentru organizarea unui congres extraordinar şi că toţi membrii de partid au fost trataţi la fel, fără discriminări.

Ludovic Orban a declarat: "Această cerere este o cerere individuală a unui coleg de-al meu, care nu este împărtăşită de colegii mei. Pe sondajele de opinie din ianuarie 2017 PSD avea 54-55% în timp ce PNL avea 16-17%. Astăzi între PNL şi PSD este o diferenţă de câteva procente, iar acest lucru se datorează în cea mai mare parte conducerii legitim alese la congres (...). În ceea ce mă priveşte pe mine şi conducerea partidului, am tratat toţi membrii la fel, nu a existat niciun fel de discriminare în PNL şi această atitudine va fi o constantă a actualei conduceri, partidul este unul singur".

La Consiliul Naţional care se va des­făşura pe 4 august, liberalii vor aproba criteriile, calendarul şi procedura de stabilire a listei de candidaţi pentru alegerile europarlamentare, pentru funcţia de primar în municipiile reşedinţă de judeţ şi va fi adoptat un document care va intra în dezbaterea partidului - "Principiile bunei guvernări liberale".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb