Podul Intelectualilor, investiţie de 3,6 milioane lei, va fi redeschis după reabilitare

T.B.
Miscellanea / 7 septembrie 2023

Podul Intelectualilor, investiţie de 3,6 milioane lei, va fi redeschis după reabilitare

Podul Intelectualilor din Oradea, una dintre cele mai vechi pasarele hobanate din ţară, a fost reabilitat şi are acum şi încălzire prin pardoseală, adică sistem de degivrare, şi urmează să fie redeschis cel puţin parţial accesului pietonal până luni, 11 septembrie, odată cu începerea anului şcolar, a informat Primăria Oradea, într-un comunicat de presă, relatează agerpres.ro.

"În prezent, se lucrează la montarea pavajului de granit şi a parapetelor metalice, de-o parte şi de alta a podului. Podul a fost supus unui proces de reabilitare din cauza stării generale de uzură a pilonilor, toroanelor, a grinzii şi a parapetului acestuia. În cadrul proiectului s-a realizat hidroizolaţia podului, a fost turnată şapa, pe care apoi s-a aplicat sistemul de degivrare, acesta având rolul de a împiedica formarea gheţii în anotimpul rece", se menţionează în comunicat.

Pilonul central şi blocurile de ancoraj ale hobanelor au fost recondiţionate. Totodată, s-au turnat grinzile parapet şi au fost realizate rosturile de dilatare de la cele două capete ale podului. Scara de acces dinspre malul Crişului a fost pavată, urmând finalizarea montării balustradelor de protecţie. În continuare, se vor amenaja rampele de acces şi va fi realizat sistemul de iluminat cu LED.

Podul pietonal are o istorie de peste 150 de ani, fiind situat într-una din cele mai frumoase zone centrale ale oraşului, de unde trecătorul poate admira atât peisajul natural al malului Crişului Repede cât şi frumoasa arhitectură a mai multor clădiri de patrimoniu. În 1910, podul de lemn care asigura traversarea Crişului a fost înlocuit cu un pod metalic, numit "Podul Paralelor". În locul acestuia a fost construit în 1974 actualul pod hobanat, botezat de orădeni "Podul Intelectualilor", denumire dată de vecinătatea unor redacţii de ziare şi reviste.

Pasarela hobanată are o lungime totală de 85,85 metri, lăţimea de 3,75 metri, fiind alcătuită din traseul pietonal propriu-zis şi două lise de parapet.

Realizarea investiţiei are ca obiectiv modernizarea reţelei de infrastructură pietonală la standarde europene, astfel încât circulaţia pietonilor să se desfăşoare în condiţii maxime de siguranţă şi confort. Proiectul va aduce beneficii importante comunităţii, precum asigurarea accesibilităţii la punctele de interes existente în zonă, sporirea siguranţei circulaţiei pietonale, dar şi beneficii estetice amplasamentului, Parcul Libertăţii fiind o verigă importantă în zona de spaţii verzi a municipiului, rol susţinut de învecinarea cu râul Crişul Repede.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. PODUL CIOLACU, TURCAN, CATU, CIOLACU etc

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930