POLEMICI CORDIALE Câteva întrebări pentru domnul Adrian Vasilescu

Afirmaţiile domnului Adrian Vasilescu, consilier de strategie la BNR, potrivit cărora o parte din băncile care apar pe lista Ministerului Finanţelor (ca bănci care nu ar fi plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani), în realitate nu mai există, fiind, de fapt, nişte fantome, sunt greşite şi deopotrivă periculoase.

Acele bănci falite există în continuare ca persoane juridice, pentru că nu s-a închis procedura de faliment şi, în consecinţă, nu sunt radiate din Registrul Comerţului, având în continuare cod fiscal şi calitate de subiect al raporturilor juridice fiscale.

Aceste bănci sunt în faliment în baza unei reglementări speciale, cum ar fi, spre exemplu, Ordonanţa Guvernului nr.10/2004, iar o parte dintre ele au ca lichidator Fondul de Garantare a Creditelor în Sistemul Bancar. Această entitate, care cumulează şi calitatea de principal creditor al băncilor falite, nu doar că se află sub supravegherea BNR, ci este, practic, controlată de BNR, mai ales la nivel directorial.

A spune că băncile falite sunt fantome, că nu mai au calitatea de bănci, este extrem de periculos, întrucât procedurile de faliment care se derulează în momentul de faţă sub imperiul unor norme speciale referitoare la falimentul băncilor sunt proceduri ilegale, care se derulează sub titulaturi greşite. Dacă acele entităţi falite nu ar fi bănci, ci simple societăţi comerciale, ar trebui ca acele proceduri de faliment să se deruleze după canoanele legii generale, obişnuite, aplicabile oricărei societăţi comerciale, inclusiv unui SRL cu asociat unic, lucru care, desigur, nu se întâmplă. Legislaţia specifică falimentului băncilor stabileşte nişte restricţii sau condiţii suplimentare, constrângătoare, precum şi unele ciudate derogări de la principiile de forţă ale legii generale a insolvenţei (sau de la bunul simţ juridic). Fondul de Garantare a Creditelor în Sistemul Bancar, deşi se află într-un maxim conflict de interese, pentru că este, în acelaşi timp, şi creditor şi lichidator, totuşi, conform legislaţiei speciale, derulează acele proceduri de faliment, sub controlul şi supravegherea BNR. Falimentul băncilor nu se poate deschide şi nici gestiona ulterior deschiderii, fără acordul explicit al BNR. De fapt, ca să fie lucrurile şi mai clare, BNR decide ce bancă intră în faliment şi ce bancă este salvată şi de către cine. Aşa ceva nu se întâmplă în cazul unei societăţi obişnuite, fie ea fantomă sau spectru.

Niciuna dintre procedurile de faliment bancar care există în prezent în România (care, în unele cazuri, se întind chiar şi pe 15 sau 20 de ani), nu s-au închis încă şi nimeni nu a pus problema că acestea nu sunt proceduri de faliment bancar.

Repet, discuţia pe care o deschide domnul Adrian Vasilescu este şi greşită şi foarte periculoasă.

Dacă aceste afirmaţii vin chiar de la BNR, înseamnă că orice persoană, inclusiv acţionarii acelor societăţi, pot să se plângă de faptul că li se aplică în mod greşit o legislaţie foarte restrictivă şi constrângătoare. Şi pot face acest lucru în instanţele din România sau în instanţele internaţionale, inclusiv în arbitrajele internaţionale dedicate protecţiei investiţiilor străine.

Afirmaţiile domnului Vasilescu nu numai că sunt greşite din punct de vedere conceptual, dar sunt şi periculoase pentru întregul sistem bancar şi al falimentului bancar.

Probabil că lista prezentată de Ministerul Finanţelor la Comisia din Senat ar fi trebuit să facă precizarea că aceste bănci sunt în faliment, restul fiind active. Probabil că aceasta este o eroare de comunicare, deşi am înţeles că Ministrul Finanţelor a spus că nu el face oficială lista, ci lasă la latitudinea Comisiei Economice a Senatului să facă acest lucru.

Extrem de important este însă că, din acele 31 de bănci, 20 sunt în situaţia pe care a anunţat-o ministrul Ionuţ Mişa, sunt bănci care anunţă pierderi în ultimii cinci ani şi, pe baza acestei coafuri (care, până în prezent, a fost #rezist-entă) nu plătesc impozit pe profit.

Tocmai acest fapt important şi grav pare să fie camuflat de afirmaţiile complet artificiale, greşite şi periculoase, pe care le-a făcut domnul Adrian Vasilescu, inclusiv în alte publicaţii decât ziarul BURSA.

Am văzut zilele trecute că alte organe de presă pro-BNR şi pro-bănci au scris, aşa cum şi domnul Vasilescu a făcut-o, că acele bănci din listă sunt fantome, făcând uitat faptul că alte 20 de bănci prezentate de Ministerul Finanţelor sunt în activitate, au pierderi contabile "coafate" sub formă de pierderi fiscale, considerate cheltuieli deductibile care, bineînţeles, reduc până la 0 impozitul pe profit.

Iar adevărul de necontestat este că unele bănci nu plătesc impozit pe profit, pentru că beneficiază de "facilitatea" auto-acordată a optimizării fiscale, ca să nu mai vorbim de faptul că tot aceste bănci se laudă, prin campanii de marketing şi PR, că sunt cele mai profitabile din Europa. De fapt, sunt cele mai profitabile din Europa tocmai pentru că unele dintre ele (mai precis, 20), practică aceste optimizări fiscale în urma cărora reuşesc (desigur, cu ajutorul consultanţilor şi auditorilor, care nu au văzut nimic grav în aceste optimizări fiscale în toţi aceşti ani) să plăteasca taxe şi impozite Statului Român. Iar asta, pentru noi, ceilalţi contribuabili, care îşi plătesc dările la stat, este preocupant şi deranjant, mai ales pentru că, în caz de alte falimente bancare, tot noi ar trebui să suportăm ponoasele, prin proceduri de bail-out (salvare a băncilor cu bani publici) sau bail-in (salvare a băncilor prin confiscarea depozitelor bancare ale populaţiei, ale fondurilor de pensii şi ale altor entităţi importante în societate).

În altă ordine de idei, am văzut că domnul Adrian Vasilescu a fost foarte deranjat că aş fi spus că articolele pe care le scrie uneori sunt plătite.

Aici am o întrebare retorică: cam care este bugetul de publicitate şi comunicare al BNR în fiecare an şi către ce publicaţii se duc banii respectivi? Nu e nevoie de răspuns, îl ştim (nu că departamentul de comunicare al BNR ar excela prin transparenţă).

Şi aş mai avea o întrebare retorică: cam care este încadrarea pe care o dă domnul Adrian Vasilescu situaţiilor (aberante, absurde şi care ne insultă inteligenţa) în care aşa-zişii comunicatori din BNR, "lucrători" la direcţia comunicare publică în diverse oficine ale băncilor articole care îi atacă pe criticii băncilor, bineînţeles în primul rând pe mine, articole în care fie se coafează realitatea, fie este criticat statul cu argumente, uneori contondente, pentru că nu ia măsuri care să le convină, transmiţând tot felul de semnale contradictorii. Pentru uşurarea muncii domnului Vasilescu, iată un exemplu recent de "comunicare" de la BNR: pentru o "voce" a BNR, creşterea salariului minim pe economie este o nenorocire pentru economia românească; pentru altă "voce" a BNR, salariul minim pe economie (şi, în genere, salariile în România) trebuie să crească pentru că actuala discrepanţă între salariile mari şi foarte mari şi salariile de la baza piramidei sociale este exact sursa inegalităţilor din ce în ce mai prăpăstioase din economia noastră şi chiar din societate. Aceşti comunicatori şi aceste "voci" sunt salariaţi ai BNR, încasând venituri din bani publici, adică din banii noştri şi, totuşi, când scriu opinii şi înfierări ale adversarilor, semnează "pe persoană fizică". Oare când au timp aceşti domni să scrie în nume personal opinii şi înfierări care se înscriu în strategia de comunicare a BNR şi a sistemului bancar, în general? Noaptea, în timpul liber, acasă? Pentru că, dacă ar scrie aceste opinii şi înfierări la serviciu, la BNR, înseamnă că îşi primesc salariile, din bani publici, pentru nişte hobby-uri, şi nu pentru munca depusă. Cam cum sună o plată făcută din bani publici pentru practicarea unui hobby la serviciu?

Sunt foarte curios să aflu cum vede domnul Vasilescu această situaţie: este sau nu conflict de interese, este sau nu o insultă la adresa inteligenţei celor care mai şi citesc câteodată şi care mai obişnuiesc să se uite şi printre rânduri?