Poliţele prin PAID sunt obligatorii doar după ce expiră valabilitatea actualelor poliţe facultative

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 decembrie 2010

Poliţele prin PAID sunt obligatorii doar după ce expiră valabilitatea actualelor poliţe facultative

Persoanele care au o poliţă facultativă de asigurare a locuinţei împotriva dezas-trelor naturale trebuie să încheie o poliţă de asigurare obligatorie numai după expirarea actualului contract, potrivit Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), anunţă Mediafax.

PAID subliniază faptul că persoanele ale căror locuinţe sunt asigurate facultativ la data publicării în Monitorul Oficial a actului normativ de modificare menţionat au obligaţia de a încheia asigurarea obligatorie numai la momentul expirării valabilităţii poliţei facultative.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor.

Legea, adoptată în 16 noiembrie de Camera Deputaţilor, prevede modificarea titlului Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, care devine "Lege privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor".

Potrivit PAID, actul normativ de modificare a legii pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor introduce şi prevederea conform căreia "nu intră sub incidenţa legii persoanele fizice şi juridice care şi-au încheiat o asigurare facultativă a locuinţelor care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie".

"Sunt convins că autorităţile statului implicate în aplicarea Legii 260/2008 vor interpreta în acelaşi fel articolul, întrucât legea are un puternic caracter social şi universal, fiind singura soluţie viabilă de a face faţă dezastrelor naturale la nivel naţional în contextul în care resursele bugetare disponibile în acest scop sunt din ce în ce mai reduse", a declarat, în comunicatul emis ieri, preşedintele PAID, Marius Bulugea.

Noua lege defineşte dezastrul natural drept "cutremure de pământ, alunecări de teren şi inundaţii, ca fenomene naturale" şi include şi Minis-terul Administraţiei şi Internelor, alături de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, printre cei care trebuie să adopte normele de aplicare. De asemenea, legea prevede că locuinţele expertizate seismic şi încadrate la gradul I de risc nu vor fi asigurate decât după recepţionarea lucrărilor de consolidare.

PAID este singura societate de asigurare împuternicită prin Legea 268/2008 pentru gestionarea asigurării obligatorii a locuinţelor şi aplicarea dispoziţiilor acestei legi. Astra Asigurări, Groupama şi Platinum deţin fiecare 15% din capitalul social al PAID, alte zece societăţi având o participaţie de 5,5%.

PAID a început să vândă poliţe de asigurare obligatorie la jumătatea acestui an, iar până la începutul lunii noiembrie fuseseră emise circa 125.000 de poliţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb