Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, la intrare în ţară, într-un automarfar condus de un cetăţean român, 1.120 de baxuri de ţigări în valoare de 7.280.000 de lei, se arată într-un comunicat al poliţiei de frontieră română, remis redacţiei.
În acest sfârşit de săptămână, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - judeţul Arad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România, transmite sursa menţionată. Conform documentelor însoţitoare ale mărfii, autocamionul circula pe ruta Germania - Republica Moldova, fiind încărcat cu hârtie, potrivit sursei indicate.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, cantitatea totală de 1.120 de baxuri de ţigări, în valoare totală de 7.280.000 de lei (1.456.000 euro), arată datele comunicatului.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză, colegii noştri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun, informează sursa precizată.