Poliţia Română anunţă că a contribuit la destructurarea grupării ransomware HIVE

S.B.
Miscellanea / 26 ianuarie 2023

Poliţia Română anunţă că a contribuit la destructurarea grupării ransomware HIVE

Poliţia Română anunţă că, alături de D.I.I.C.O.T., Europol, autorităţile germane, olandeze şi cele ale Statelor Unite, a contribuit la destructurarea grupării ransomware HIVE, informează news.ro.

Au fost identificate cheile de decriptare şi au fost puse la dispoziţia mai multor victime, aceastea putând astfel să redobândească accesul la datele lor, fără a-i plăti pe atacatori.

Potrivit Poliţiei Române, în ultimul an, HIVE ransomware a fost identificat ca fiind o ameninţare majoră, deoarece a fost folosită pentru a compromite şi cripta date şi sisteme de calculatoare ale unor companii IT mari şi multinaţionale petroliere, în Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

Din luna iunie a anului 2021 şi până în prezent, atacurile grupării de tip ransomware HIVE au vizat peste 1.500 de companii din peste 80 de ţări.

"În cadrul mecanismului infracţional, persoanele afiliate executau atacurile cibernetice, iar software-ul HIVE ransomware a fost creat, menţinut şi actualizat de dezvoltatori. Afiliaţii foloseau modelul de şantajare "Ransomware as a service". Aceştia ar fi copiat datele şi le-ar fi criptat, iar apoi ar fi cerut o răscumpărare pentru a decripta fişierele şi pentru a nu publica datele furate pe un site pentru scurgeri de informaţii. După ce persoanele vătămate plateau, răscumpărarea ar fi fost împărţită între afiliaţi, care păstrau 80%, şi dezvoltatori, care primeau restul de 20%. În ultimii ani, au existat şi alte grupări care foloseau metoda "Ransomware as a service", pentru a desfăşura atacuri cibernetice la nivel înalt. Astfel, au existat cereri de răscumpărare de milioane de euro pentru a decripta sistemele afectate, de multe ori în companii care asigurau infrastructuri critice", a arătat, joi, IGPR.

În perioada iunie 2021 - noiembrie 2022, persoanele bănuite au folosit software-ul de răscumpărare HIVE pentru a ţinti o gamă largă de întreprinderi şi sectoare infrastructurale, precum instituţii ale statului, companii de telecomunicaţii, de producţie, de tehnologie a informaţiei, de servicii de îngrijire medical şi instituţii de sănătate publică.

În urma unui atac grav, membrii afiliaţi HIVE au vizat un spital, fapt care a avut consecinţe severe în privinţa modului în care spitalul a putut să gestioneze pandemia de COVID-19. Din cauza atacului, spitalul a trebuit să recurgă la metode clasice de a trata pacienţii existenţi şi nu a putut primi pacienţi noi.

Confom sursei citate, persoanele bănuite ar fi atacat companiile în moduri diferite. Unii membri ar fi intrat în posesia datelor persoanelor vătămate prin distribuirea de e-mailuri de tip "phishing", exploatând vulnerabilităţile sistemelor de operare ale dispozitivelor atacate.

"Europol a eficientizat eforturile de atenuare a victimizării, împreună cu alte state ale Uniunii Europene, reuşind, astfel, să oprească mai multe companii din a deveni victime ale software-ului HIVE. Autorităţile judiciare au pus la dispoziţia companiilor cheile de decriptare, pentru ca acestea să nu mai plătească răscumpărarea. Astfel, au fost prevenite plăţi de răscumpărare în valoare de peste 120.000.000 de euro. Europol a facilitat schimbul de informaţii, a sprijinit coordonarea operaţiunii şi a finanţat şedinţele operaţionale în Portugalia şi Olanda. De asemenea, Europol a oferit asistenţă analitică, adunând date referitoare la mai multe cauze penale, atât din Uniunea Europeană, cât şi dinafara Uniunii, şi a sprijinit investigaţia prin analiza cryptomonedelor, programelor de tip malware şi analiză criminalistică", a menţionat IGPR.

De asemenea, operaţiunea a beneficiat de sprijinul Grupului de lucru împotriva infracţiunilor cibernetice al Europol, echipă operativă alcătuită din ofiţeri de legătură, din mai multe ţări, care lucrează la cazuri referitoare la infracţiuni informatice de mare amploare.

Pe teritoriul României, grupul de ransomware HIVE a infectat infrastructura I.T. a mai multor companii (medii şi mari) din diferite domenii de activitate, chiar şi din categoria serviciilor esenţiale, perturbând funcţionarea sistemelor informatice şi desfăşurarea activităţii acestora.

În urma investigaţiei desfaşurate de poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu D.I.I.C.O.T., cu sprijinul F.B.I. şi Europol, un afiliat al grupului ransomware HIVE a fost reţinut şi trimis în judecată, în perioada 2021 - 2022.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române şi Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Totodată, acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb