Politică şi economie

O societate aflată într-o tranziţie prelungită, cu un sistem politic artificial şi anchilozat, în care fractura dintre politicieni şi cetăţeni se adînceşte, poate folosi anii electorali pentru a regla, sau chiar reforma, spaţiul politic. Dar pentru aceasta este nevoie de o autonomie reală a economiei care să scape controlului sau intervenţiei politice. Orice analiză a politicii, fie ca sursă şi implementare a deciziilor, fie ca luptă pentru poziţii de decizie, presupune o viziune asupra puterii. Privită ca o relaţie între indivizi sau grupuri, puterea implică acceptarea- ca urmare a persuasiunii, a folosirii sau doar ameninţării cu folosirea violenţei- de către una din părţi a influenţelor şi directivelor celeilalte părţi. Dacă relaţiile dintre politică şi economie sînt inevitabil relaţii de putere, deţinătorul puterii poate fi, în funcţie de circumstanţe, fie mediul economic, fie cel politic. Dar cu cît politicul exercită un control mai important asupra economicului, cu atît democraţia este mai limitată.

Exprimînd la nivel politic apariţia a milioane de mici producători, democraţia asigura cadrul optim de funcţionare a unei economii de piaţă. Cum economia şi politica se află într-o strînsă interdependenţă disputele privind rolul acestora au plecat de la supoziţia unei relaţii asimetrice: sau economia influenţează politica (care nu este decît o consecinţă a influenţelor economice), sau politica se impune transformînd economia într-o anexă. Ca obiective, politica şi economia sînt distincte. Dacă prin economie sînt vizate relaţiile ce se manifestă în raport cu modul de producţie al bunurilor şi serviciilor, politica reprezintă spaţiul concurenţei pentru ocuparea poziţiilor de decizie şi aria rezervată intervenţiilor puterii publice. Schimburile permanente dintre cele două pot fi sintetizate în relaţia biunivocă bani - putere. Dependenţa politicii de resurse le financiare pe care nu le poate antrena decît din economie a devenit o caracteristică a ultimilor decenii. Pe măsură ce marketingul politic, inspirat din cel comercial, a devenit mai important în campaniile electorale, costurile acestora au crescut astronomic. Dar efectul pervers al acestei situaţii este scăderea încrederii şi pierderea credibilităţii în actorii politici tradiţionali: partidele politice. Mai multă tehnică înseamnă, implicit, mai puţină democraţie.

Ideea că democraţia este un lux pe care doar societăţile dezvoltate economic şi-l pot permite a dominat perspectiva conservatoare, putînd fi regăsită chiar în România de astăzi. Însă, la o analiză mai atentă, pe cît de utilizată, pe atît de falsă se dovedeşte această perspectivă. Departe de a fi doar o simplă consecinţă, democraţia este o autentică forţă de producţie. Pe o bază de subdezvoltare comparabilă ţărilor sărace contemporane economia engleză s-a dezvoltat în secolele trecute în directă legătură cu democratizarea. Pe măsură ce tot mai mulţi producători puteau participa liber atît la activităţile economice, cît şi la cele politice, Anglia devenea tot mai prosperă. Pe de altă parte un exemplu relativ recent îl constituie situaţia statelor din Asia de Sud-Est. Dezvoltarea lor economică din anii "80 - "90 ai secolului al XX-lea nu a fost dublată de o democratizare reală. Concentrarea deciziilor economice în mod nedemocratic a dus la sfîrşitul anilor "90 la prăbuşirea acestora. Mimarea democraţiei nu poate constitui o bază pentru o economie prosperă. Nici privatizarea, nici restructurarea nu vor deveni mijloace eficiente cîtă vreme ele nu se vor baza pe o societate democratică. Departe de a fi scopuri în sine privatizarea şi restructurarea sînt instrumente de reglare a raporturilor din economia reală, aşa cum integrarea europeană sau aderarea la NATO nu pot constitui obiective politice, ci mijloace în vederea atingerii unor scopuri. Concentrarea deciziilor, fie ele politice sau economice, influenţează negativ atît politica, cît şi economia. Conflicte între cei ce au acces la decizii sau pot influenţa puterea şi cei ce nu dispun deloc de aceste posibilităţi creează spaţiul disputei publice. Fără acestea nici politica, nici economia nu pot funcţiona.