POLITICIENII SPUN CĂ, DACĂ NU REPREZINTĂ ROMÂNIA:  Gyorgy Frunda ar trebui să renunţe la locul din Consiliul Europei

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Politică / 7 februarie 2006

Emil Boc: UDMR trebuie să arate loialitate faţă de România sau să se retragă din coaliţie

Partidul Democrat solicită UDMR să-şi demonstreze loialitate faţă de ţara noastră, o primă măsura fiind retragerea lui Gyorgy Frunda din delegaţia română la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) sau să se retragă din coaliţia aflată la guvernare, a declarat ieri Emil Boc, liderul PD. Domnia sa consideră inacceptabil ca un parlamentar al statului român, preşedinte al delegaţiei române la APCE, să menţioneze că acolo el nu reprezintă România. În opinia domniei sale, Partidul Democrat nu are nimic cu comunitatea maghiară din România, ci doar cu "anumite gesturi, cu anumite declaraţii, acte care depăşesc cadrul legal, formulate de anumiţi reprezentanţi ai UDMR".

Liderul PD este de părere că declaraţia lui Gyorgy Frunda potrivit căreia senatorul UDMR "nu reprezintă România la Strasbourg" a fost "picătura care a umplut paharul". Această declaraţie este susţinută, tacit, şi de preşedintele UDMR, Marko Bela, care a precizat că Frunda reprezintă întîi interesele maghiarilor din România.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, la sfîrşitul săptămînii trecute, la propunerea senatorului UDMR Gyorgy Frunda, Recomandarea 1735, prin care se recomandă statelor membre ale CoE să se alinieze din punct de vedere legislativ, inclusiv constituţional, la standardele europene privind minorităţile. APCE recomandă Consiliului de Miniştri să invite toate statele membre să promoveze recunoaşterea drepturilor culturale ale minorităţilor, în legislaţiile naţionale.

Emil Boc a mai declarat ieri că ţara noastră este un model pentru Europa în privinţa respectării drepturilor minorităţilor şi că va discuta despre preluarea unor modele din Ungaria, numai după ce Constituţia acestei ţări va cuprinde prevederi de discriminare pozitivă, similare celor din România. Întrebat despre propunerea lui Marko Bela în legătură cu adoptarea în România a legii minorităţilor din Ungaria, domnul Boc a precizat: "Cînd în legislaţia maghiară va exista o prevedere de genul celei conţinute în Constituţia României, potrivit căreia minorităţile naţionale care nu obţin de drept un mandat de parlamentar primesc un loc de deputat dacă obţin 5% sau 10% din numărul mediu de voturi pe ţară exprimate pentru alegerea unui deputat, mai discutăm".

Premierul Tăriceanu: României nu i se pot da lecţii în privinţa protecţiei drepturilor minorităţilor

România nu poate fi considerată o ţară căreia să i se poată da lecţii în privinţa protecţiei drepturilor minorităţilor, a declarat ieri preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnia sa a subliniat că ţara noastră devine aproape un standard în privinţa protejării minorităţilor, în opinia sa solicitările parlamentarului UDMR Gyorgy Frunda fiind îndreptăţite doar dacă vizează alte state decît România. "Sunt foarte multe ţări europene chiar de tradiţie care acordă mult mai puţine drepturi minorităţilor decît acordă România. Dacă intervenţiile lui (Frunda - n.r.) s-au făcut gîndindu-se la alte state decît România, atunci sigur că poate ceea ce a spus nu e exagerat", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu. "În cazul în care Frunda face referire inclusiv la România şi crede că este una dintre ţările vizate de rezoluţia APCE, atunci va trebui să avem o discuţie foarte clară ca să ne explicăm", a spus Tăriceanu.

PSD şi PRM solicită retragerea calităţii de şef al delegaţiei României la APCE pentru Gyorgy Frunda

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Mircea Geoană, a solicitat ieri în plenul Senatului, retragerea calităţii de şef al delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) pentru senatorul UDMR Gyorgy Frunda. Mircea Geoană a susţinut că varianta propusă de Gyorgy Frunda referitoare la conceptul de naţiune prezentată la APCE, bazată pe principiul etnicităţii şi autonomiei teritoriale, contravine Constituţiei României.

Subliniind că pe scena APCE se duce "o luptă surdă, permanentă şi dură" în privinţa conceptului de naţiune, senatorul social democrat a afirmat că actuala coaliţie guvernamentală a greşit, la constituirea majorităţii parlamentare, acordînd preşedinţia delegaţiei României la APCE unui senator cunoscut "că are o agendă diferită faţă de agenda constituţională a statului român".

De asemenea, senatorul PSD a precizat că varianta de rezoluţie propusă de Gyorgy Frunda la APCE nu a fost adoptată în forma susţinută datorită altor parlamentari români, printre care se numără deputatul PSD Adrian Severin şi senatorul PSD Rodica Stănoiu. Mircea Geoană a mai propus ca şefia delegaţiei române la APCE să fie atribuită altui reprezentant din partea unui "partid românesc" care să prezinte modelul de naţiune în Europa secolului al XXI-lea în conformitate cu Constituţia statului unitar român.

La rîndul său, senatorul PRM Viorica Moisuc a apreciat că acţiunea senatorului Frunda nu mai este compatibilă "cu onoarea care i s-a acordat de şef al delegaţiei române la APCE". Pe de altă parte, conservatorul Gavrilă Vasilescu, secretar al Senatului, a afirmat că poziţia parlamentarului român la APCE trebuia să reflecte un punct de vedere rezultat în urma unui dialog cu colegii români. Totodată, senatorul PSD Adrian Păunescu consideră că fapta colegului Frunda nu trebuie să rămînă nepedepsită, întrucît "nu a fost la APCE ca delegat al unei secte, ci ca delegat al Parlamentului României"

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb