PONTA DESPRE PNL:  "Demagogia şi ipocrizia se plătesc întotdeauna"

Ioana Dogaru
Politică / 4 aprilie 2016

Demagogia şi ipocrizia se plătesc întotdeauna, a afirmat fostul premier Victor Ponta, referindu-se la anunţul liberalilor conform căruia vor solicita anumite modificări legislative astfel încât să fie eliminate unele categorii de incompatibilităţi care se aplică aleşilor locali.

"Demagogia şi ipocrizia se plătesc întotdeauna (chiar dacă mai devreme sau mai târziu). O iniţiativă bună a PNL (şi eu o susţin) care porneşte însă prost din două motive. Exact aceeaşi modificare legislativă a fost propusă de PSD şi atunci toţi 'ofiţerii' din presă au tăbărât pe iniţiatori cu lozincile cunoscute - stat de drept, apărarea corupţilor, bla bla! Laşii de la PNL au tăcut atunci chitic de frică, dar acum propun acelaşi text şi aşteaptă să vadă dacă se primeşte iar ordin de atac în presă sau se vor face că plouă (ca până acum)", a scris Ponta, pe Facebook.

Potrivit acestuia, un al doilea motiv este faptul că "acele prevederi exagerate din lege au făcut până acum numeroase victime printre aleşii locali". "Sute de primari şi consilieri au fost declaraţi incompatibili (unii au şi dosare penale). Dar există însă şi o mare şi unică excepţie - da, aţi ghicit, fostul primar al Sibiului, domnul Iohannis, care aflat într-o situaţie identică a fost declarat: "compatibil"! şi acum PNL vrea să modifice legea deşi în cazul şefului lor (şi doar în acest caz) legea s-a dovedit foarte, foarte bună! Demagogia şi ipocrizia PNL par a fi concurate doar de gogomănia liderilor săi!", a adăugat Ponta.

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Ciprian Dobre, a anunţat, vineri, că liberalii vor solicita anumite modificări legislative astfel încât să fie eliminate unele categorii de incompatibilităţi care se aplică aleşilor locali.

El a explicat că modificările pe care le propune PNL vizează "eliminarea unui concept unic în lume descoperit în România - incompatibilitatea între un interes public şi un interes public".

"Vom solicita grupului parlamentar al PNL modificarea Legii 215 prin care şi azi se prevede incompatibilitatea unui consilier local de a vota viceprimar în consiliu dacă el e persoana care aspiră la acest titlu şi acelaşi lucru la consiliul judeţean. (...) A doua incompatibilitate e legată de o modificare a Legii 131 prin care solicităm ca primarii, viceprimarii şi preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ să poată face parte din consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale de interes local, regiilor autonome de interes local, în special atunci când vine vorba despre utilităţi", a afirmat Ciprian Dobre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb