Chiar şi după standardele declasate ale vieţii politice româneşti, întâmplarea iese în evidenţă. Nişte parlamentari au depus un proiect de modificare a legii electorale. Desigur, legea în cauză ar trebui modificată. Bani negri circulă cu sacoşa în campania electorală. Tot felul de dezechilibraţi intră în Parlament pentru că nu există un control psihiatric al candidaţilor. "Listele de semnături" sunt adesea fabricate. Etc.
Însă, modificarea vizată de respectivii priveşte doar pragul electoral. România este, cu un prag electoral de 5%, deja la limita maximă admisă în Uniunea Europeană. Conform iniţiatorilor, acest prag electoral ar urca la... 7%. Încă puţin şi ajungem în zona Turciei dictatorului Erdogan, care operează cu un prag de 10%.
Din declaraţiile de presă, înţeleg că pretextul ar fi ţinerea partidelor extremiste departe de Parlament. Rar am întâlnit o minciună atât de sfruntată. În zona de la 5 la 7% nu este nici un partid "extremist". Singurul partid parlamentar care a primit, constant, această etichetă, este AUR. Însă AUR are, conform sondajelor, în jur de 20%. Deci nu va fi absolut deloc ţinut în afara Parlamentului. Dimpotrivă. Pragul de 7% presupune că procentele partidelor mici sunt redistribuite celor mari. În termeni practici, asta înseamnă că AUR va primi un procent sau două în plus. Tradus în număr de mandate, aproximativ 5. În plus. Altfel spus, iniţiativa "împotriva extremismului" va duce câţiva extremişti în plus în Parlament. Garantat.
S-a mai spus şi că iniţiativa ar fi împotriva UDMR. Iarăşi, o minciună gogonată. Legea electorală are o excepţie, la articolul 94. Un partid aflat sub pragul electoral poate intra, totuşi, în Parlament, dacă va câştiga cel puţin 20% din totalul voturilor în cel puţin patru judeţe. Prevederea este croită exact pe profilul clienţilor din UDMR, aşa încât să nu rămână Parlamentul şi fără aripa maghiară a PSD-ului.
Adevărul este de-a dreptul sinistru: această modificare a legii electorale are în vizor partidele democratice, de Centru-Dreapta. PMP are acum, în sondaje, în jur de 5%. Pragul de 7% l-ar exclude din viitorul Parlament. Nici Forţa Dreptei a lui Ludovic Orban nu ar prinde loc în Parlament cu un asemenea prag. După cum nici REPER-ul lui Dacian Cioloş nu ar mai avea reprezentare parlamentară.
Şi mai este ceva. Pragul de 7% ţinteşte şi spre eventualele dizidenţe din PNL. Nu este un secret pentru nimeni că unii membri de partid, inclusiv lideri importanţi, din Bucureşti şi din teritoriu, nu sunt deloc fericiţi cu rolul pe care Klaus Iohannis l-a trasat acestui partid, anume de a duce servieta PSD-ului. De la Cîţu şi Bolojan, la Emil Boc sau Dan Vâlceanu, sunt foarte mulţi care sunt tentaţi să se desprindă cu un an înaintea alegerilor. Zvonuri insistente au indicat că facţiunea fostului PDL, mai ales, cu lideri precum Vasile Blaga, s-ar putea rupe de PNL. Un prag de 7% ar micşora şansele lor de a se regăsi în Parlament.
Dar de ce ar fi tocmai un grup din PNL acela care ar avansa această propunere, din care cel mai avantajat partid tot PSD-ul iese? Aici este simplu. Actualul Preşedinte, Klaus Iohannis, a numit deja mai mulţi premieri PSD decât Ion Iliescu. A şi dat jos doi premieri PNL (Orban şi Cîţu). Omul este mai PSD-ist decât mulţi pesedişti. L-a pus preşedinte la PNL pe un anume Nicolae Ciucă, care a adus procente multe... tot PSD-ului. Şi care nu a rostit nici măcar o silabă liberală cât a fost Prim-Ministru.
Încă de când a fost ales Preşedinte, în 2014, Klaus Ionannis (zis şi Grivco) a avut un singur punct în programul său politic: să readucă la putere PSD-ul. În numele "stabilităţii actului de guvernare". Mai pe româneşte, pentru a bloca reformele şi pentru o majoritate parlamentară pe care se poate baza atunci când vine vorba de avantaje personale.
Mai important, prezenţa PSD la butoanele guvernării e cerută imperativ şi de adevăratul păpuşar, care este Securitatea. Rebotezată în grabă Serviciul Român de Informaţii (SRI), Securitatea a organizat ruperea în bătaie a liderilor studenţilor din Piaţa Universităţii şi i-a băgat în dubă pe liderii PNŢCD.
În 1990, din reziduurile în fermentaţie ale regimului ceauşist, s-a creat Sistemul. Este ceea ce în Rusia putinistă se numeşte, oficial, "democraţie suverană". În alte contexte, "democraţie dirijată". Democraţia este doar de faţadă. Serviciile secrete şi-au arogat dreptul de a selecta politicienii. Aceştia, în schimb, servesc interesele Cooperativei. Iată de ce nu le mai trebuie partide democratice.
Şi Poporul? Acesta să aleagă pe cine trebuie. "Patrioţi adevăraţi". De la ce partid e deloc important, cât sunt "băieţii" Sistemului. Cum spunea chiar rezoluţia Congresului al XIV-lea al PCR, din noiembrie 1989, Partidul este "centrul vital... conştiinţa patriotică... de la partid iradiază... marile impulsuri de înnoire şi transformare a patriei noastre". Ce au avut, domnule, cu Tovarăşul? Le zicea bine...