Populaţia Uniunii Europene este în creştere

Ziarul BURSA #Companii / 11 iulie 2019

Populaţia Uniunii Europene este în creştere

Populaţia Uniunii Europene este în creştere şi a ajuns la aproape 513,5 milioane de persoane la 1 ianuarie 2019, faţă de 512,4 milioane persoane la 1 ianuarie 2018, potrivit datelor publicate de Oficiul european de Statis-tică (Eurostat).

În 2018, populaţia a crescut în 18 state membre şi a scăzut în zece. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Malta (plus 36,8 la mia de rezidenţi), Luxemburg (plus 19,6 la mie), Irlanda (plus 15,2 la mie), Cipru (plus 13,4 la mie), Suedia (plus 10,8 la mie), Slovenia (plus 6,8 la mie), Belgia (plus 6,1 la mie), Spania şi Olanda (ambele cu plus 5,9 la mie) şi Marea Britanie (plus 5,6 la mie). În schimb, cele mai mari scăderi ale populaţiei au fost înregistrate în Letonia (minus 7,5 la mia rezidenţi), Bulgaria şi Croaţia (ambele cu minus 7,1 la mie), România (minus 6,6 la mie) şi Lituania (minus 5,3 la mie). În total, populaţia Uniunii Europene a crescut cu 1,1 milioane de persoane în cursul anului trecut.

Datele Eurostat arată că ţara noastră se numără şi printre statele membre UE cu cea mai mare mortalitate, pe primul loc fiind Bulgaria (15,4 decese la 1.000 de rezidenţi), urmată de Letonia (15 la mie), Lituania (14,1 la mie), România (13,5 la mie) şi Ungaria (13,4 la mie). Din cauza mortalităţii ridicate şi a natalităţii scăzute, România se numără printre cele 15 state membre UE care au înregistrat un spor natural negativ în 2018, diferenţa dintre dintre decese şi naşteri fiind cea mai mare în Bulgaria (minus 6,6 la mia de rezidenţi), Letonia (minus 4,9 la mie), Lituania (minus 4,1 la mie), Croaţia, Ungaria şi România (toate cu minus 3,9 la mie). La 1 ianuarie 2019, ţara noastră era a şaptea cea mai populată ţară din UE, cu 19,53 milioane de locuitori sau 3,8% din populaţia totală a UE, fiind devansată de Germania (83 milioane locuitori sau 16,2% din populaţia UE), Franţa (13,1% din populaţia UE), Marea Britanie (13%), Italia (11,8%), Spania (9,1%) şi Polonia (7,4%).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Avem statistici negative în ceea ce

    privește decesele. 

    Accidente rutiere,infarcturi,cancere, 

    ? ?amd. 

    Toate acestea se întâmplă la intervale între 3-5 sec. 

    Se pune întrebarea: 

    -Cine mai face copii ? 

    Totul este doar o iluzie optică 

    combinată cu informația. 

    -Cine este beneficiarul direct ? 

    Cel ce locuiește în Oraș deoarece 

    vede cu ochii lui toată tot acest 

    conglomerat de clădiri și oameni. 

    În rest totul este pustiu. 

    Poate cu imigranții să ieșim

    la acest calcul. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb