Populaţie şi reprezentare

Conform recensământului populaţiei din 2022, populaţia rezidentă în Romania este de 19.053.815 de persoane. Nu este vorba de populaţia totală a României, ci de cei care au rezidenţa stabilă în România de cel puţin 12 luni la data realizării recensământului. Populaţia românească după domiciliu, deci care are reşedinţa (sau cum se spune buletinul) în România, era, conform aceluiaşi INS, la 1 iulie 2022, de 21.943.000 de persoane, deci aproape 3 milioane de români (mai precis 2.889.185) se află în străinătate. Dincolo de lamentările ipocrite privind scăderea demografică a României, în condiţiile în care cel puţin 3 milioane de cetăţeni români nu pot trăi în ţară pentru că nu li se oferă condiţii acceptabile de existenţă, problema populaţiei pune în mod automat în ecuaţie problema reprezentării. Pe cine reprezintă parlamentarii români - pe cele 19.053.815 persoane cu reşedinţa în România sau pe cele 21.943.000 care au domiciliul în România? Or, conform legislaţiei - Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a 208 este clar Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, articolul 5, aliniatul 4 -, "numărul locuitorilor care se iau în calcul este, conform populaţiei după domiciliu, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului precedent anului în care au loc alegeri la termen". În consecinţă, recensământul populaţiei nu are nicio consecinţă asupra reprezentării politice a românilor.

Care ar fi argumentul pentru care se ia în calcul o asemenea cifră? Căci, cifra este oricum discutabilă, întrucât celor 21.943.000 de cetăţeni români cu domiciliu în România ar trebui să li se mai adauge şi cei aproape un milion - 824.547- de români care nu au domiciliul în România, dar sunt înregistraţi în Registrul electoral ca persoane cu domiciliul în străinătate sau posesori de paşaport CRDS (paşaportul simplu electronic pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate). Alineatul 5 al acelaşi articol din legea 208 este clar: "numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute la alin 2. (73.000 de locuitori pentru un deputat şi 168.000 de locuitori pentru un senator - s.n.) şi , la care se adaugă un mandat de senator, respectiv de deputat, pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare, fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie mai mic de doi, iar cel de deputat, mai mic de patru".

Putem deci conchide că cei un milion de români din diaspora care au domiciliul în străinătate nu sunt luaţi în calcul în legea din 2015: în legislatura actuală avem patru deputaţi, nu 11, cum ar rezulta din împărţirea numărului de români cu domiciliul în străinătate la norma de reprezentate şi tot aşa, sunt doi senatori astăzi, faţă de cinci câţi ar fi revenit din aplicarea normei de reprezentare la totalul românilor cu domiciliul în străinătate.

Revenind la argumentele pentru o astfel de definire a naţiunii politice încât să se ia în calcul populaţia în funcţie de domiciliu: la nivel teoretic, ar fi vorba despre reprezentarea totalităţii cetăţenilor români, la nivel practic, de menţinerea unui număr cât mai mare de parlamentari, pentru că, aşa cum am demonstrat mai sus, cetăţeni români cu domiciliul în străinătate nu sunt reprezentaţi proporţional cu numărul lor.

Dacă naţiunea politică română ar fi formată din totalitatea cetăţenilor (deci, din punct de vedere formal-administrativ, din cei ce deţin o carte de identitate sau un paşaport românesc), atunci diaspora în totalitatea sa ar fi considerată o singură circumscripţie. Dar nu este! Şi probabil nici nu va fi la viitoarele alegeri.