Poroşenko promite să aloce 2,3 miliarde de euro pentru armata ucraineană

E.D.
Internaţional / 24 august 2014

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promis astăzi că va aloca în anii următori aproximativ 2,3 miliarde de euro pentru reechiparea armatei naţionale, angajată de aproape jumătate de an într-un conflict cu rebelii proruşi înarmaţi din estul ţării, transmit agenţiile internaţionale de presă.

"Între 2015 şi 2017, avem în vedere să alocăm peste 40 miliarde de hrivne (2,3 miliarde de euro) pentru reînarmare", a declarat Poroşenko, într-un discurs susţinut cu prilejul paradei militare organizate la Kiev pentru a marca declararea independenţei ţării, în urmă cu 23 de ani. Ministerul Apărării din Ucraina susţine că bugetul actual se ridică la 1,5 miliarde de dolari

Potrivit EFE, Poroşenko a apreciat că ţara sa "a demonstrat că se poate apăra" şi, referindu-se la conflictul din est, a reiterat faptul că Ucrainei i s-a impus războiul din afara ţării, exprimându-şi totodată convingerea că "lupta pentru independenţă" se va încheia cu victoria ucraineană. "În ultimele şase luni, în lupte grele, s-a născut armata Ucrainei", a declarat Poroşenko, care a remarcat că în această luptă expresia de "apărător al patriei" a încetat să mai fie un lucru abstract şi a căpătat o reală semnificaţie.

Totodată, potrivit Reuters, şeful statului ucrainean a avertizat că, în viitorul apropiat, ţara sa va fi sub ameninţare militară constantă. "Este evident că în viitorul apropiat, din nefericire, o ameninţare militară constantă va plana asupra Ucrainei. Şi trebuie nu doar să învăţăm să trăim cu ea, ci şi să fim mereu pregătiţi să apărăm independenţa ţării noastre", a spus Poroşenko.

Ucraina a marcat duminică împlinirea a 23 de ani de la declararea independenţei faţă de Uniunea Sovietică cu o paradă militară de proporţii la Kiev, la care, în afară de preşedintele Poroşenko, au participat sute de militari şi s-a defilat cu echipament militar de luptă, menţionează DPA. Vehicule blindate, dotate cu arme antitanc şi mitraliere, şi camioane care transportau sisteme de rachete au defilat în urma coloanelor de militari, notează şi Reuters.

Piaţa Independenţei din Kiev, mai bine cunoscută sub numele de Maidan, a fost decorată cu steagurile Ucrainei în culorile galben şi albastru. La defilare au participat mii de ucraineni, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume tradiţionale ucrainene şi având înfăşurat în jurul umerilor steagul ucrainean.

Organizatorii defilării au anunţat că la defilare au participat 1.500 de militari, între care 120 au luat deja parte la luptele de pe frontul de est în zone adiacente fiefurilor rebele Doneţk şi Lugansk.

Înainte de defilare, Poroşenko, însoţit de familie, a depus o coroană de flori şi a îngenunchiat în locurile în care circa 100 de protestatari au fost ucişi de lunetişti în februarie pe Maidan, în ultimele zile ale regimului preşedintelui de orientare prorusă Viktor Ianukovici.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb