Portret mişcat

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 5 martie 2004

Cornel Codiţă

John Carry, născut la 11 decembrie, 1943, Denver, Colorado. Locuieşte la Boston. Educaţie universitară la Yale University şi Boston College. Avocat şi procuror. Religie: romano-catolică. Este căsătorit şi are doi copii. Membru al Partidului Democrat. Din 1985 este ales neîntrerupt în Senatul Statelor Unite, ca reprezentant al statului Massachusetts. Veteran al războiului din Vietnam, decorat.

Aşa arată pe scurt, biografia oficială a celui care a devenit de facto candidatul democraţilor americani pentru viitoarele alegeri prezidenţiale. Va fi desemnat cu tot fastul cuvenit, abia la Convenţia din iulie a Partidului, cînd se va şti şi cine este cel nominalizat pentru funcţia de vice-preşedinte. Echipa democrată, care speră să reducă la un singur termen sejurul preşedintelui Bush jr. la Casa Albă, va fi atunci completă.

Parcursul lui Carry către obţinerea investiturii a avut un debut mai degrabă ezitant. Howard Dean a plecat din blocstarturi ca un sprinter de 100 de metri şi părea să nu lase nici o şansă contracandidaţilor. Fondurile de campanie ale lui Dean, peste 800.000 dolari pe internet în doar 24 de ore, păreau să creeze, împreună cu primele sale ieşiri publice, o vedetă. Maşinăria partidului democrat a vrut, însă, altfel! În ciuda uriaşei popularităţi şi a sprijinului de care s-a bucurat Dean, Carry a cîştigat 27 din primele 30 de alegeri locale, menite să desemneze candidatul democrat pentru Casa Albă. Cursa s-a terminat definitiv, după "marţea cea mare", în care Carry a cîştigat 9 din cele zece state în care s-au organizat alegeri. A fost o bătălie între "imagine" şi "credibilitate". Dean a avut "look", Carry a cîştigat încrederea şi voturile democraţilor. Pe ce agendă? Cu ce argumente?

Desigur, numărul unu în dezbaterea prezidenţială din acest an va fi tema războiului. A războiului în general şi a relaţiei sale cu societatea americană, a celui condus de Statele Unite în Irak, în special. Atacurile cele mai virulente ale lui Carry, la adresa actualului preşedinte, sunt semnele de întrebare pe care senatorul democrat le ridică în legătură cu raţionalitatea şi fundamentarea politică, morală şi chiar economică a deciziilor care au împins America într-un război, pe cale să consume resurse care au precedent doar în efortul militar din Vietnam. Unul pe care societatea americană îl consideră irosit. Carry a pus la îndoială, în dis-cuţiile sale publice, temeinicia argumentelor actualei administraţii, a deciziilor privind angajarea unui război în Irak. A pus la îndoială faptul că America epuizase celelalte căi de a ges-tiona problema irakiană şi deci că se putea recurge la ultima soluţie, războiul. A pus la îndoia-lă, ca atîţia alţii, credibilitatea informaţiilor care pe care s-a bazat evaluarea administraţiei privind ameninţarea cu arme de distrugere în masă de care era capabil regimul lui Saddam. A pus la îndoială temeinicia pregătirilor pentru gestiunea problemelor cu care Irakul se va confrunta în perioada post-Saddam, de la cele politice şi religioase, la cele de securitate. Preţul tuturor acestor "erori" de evaluare, de calcul şi de acţiune, spune Carry, se măsoară în vieţi ale soldaţilor americani. Paralela cu Vietnamul, chiar dacă nu a fost direct făcută, este mai mult decît străvezie. Interesant de remarcat este faptul că Bush şi Carry vorbesc, în realitate, despre două "războaie" diferite: actualul preşedinte despre cel împotriva terorismului, iar contracandidatul său, despre cel din Irak. În timp ce primele clipuri de campanie ale preşedintelui Bush fac referire directă, vizuală, la evenimentele din 11 septembrie, subliniind hotărîrea şi reacţia fermă a preşedintelui, capacitatea de conducere, în vremuri de profundă schimbare pentru America, John Carry atacă consecvenţa prezidenţială pe care o consideră îndreptată spre o ţintă greşită. Mai mult, consecinţele economice ale acestei orientări ferme a administraţiei actuale costă America, spune Carry, peste 3 milioane de locuri de muncă şi un deficit bugetar care aminteşte, iar, de vremurile Vietnamului.

Războiul nu este însă singura temă pe care se va da bătălia pentru Casa Albă, din acest an. Măsurile actualei administraţii republicane, mai ales cele privind reducerea şi scutirile de taxe, vor constitui cel de-al doilea mare subiect de dezbatere. În timp ce G. Bush se va felicita că, pe baza programului promovat de administraţia sa, economia americană şi-a reluat creşterea, J. Carry va aduce în discuţie relaţia dintre aceste reduceri de taxe şi creşterea deficitului bugetar. Încă şi mai profund, din punct de vedere politic, discursul lui Carry subliniază tensiunile sociale care se crează din substanţa diferenţelor de taxare. Mecanismul "solidarităţii" pe care se bazează însăşi ţesătura socială a Americii, spune Carry, este pus în pericol de o politică de taxare care-i face pe "cei ce nu au" să devină încă şi mai deprivaţi, fără speranţa de accesa vreodată sistemele de asistenţă socială şi medicală. Reducerea de taxe care nu creează locuri de muncă, dar sporeşte deficitul, este inamicul meu personal, spune susţinătorilor săi şi potenţialilor votanţi candidatul democrat.

Vor mai fi desigur şi alte subiecte în dezbaterile şi în înfruntarea dintre cei doi candidaţi, unele de conjunctură, altele doar pentru "culoare". Pînă se va intra în linie dreaptă, mai sunt convenţiile de peste vară ale celor două partide.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb