Naufragiul unui trauler încărcat cu imigranţi azi noapte, în largul coastelor libiene, ar putea să se fi soldat cu 700 de morţi, a anunţat azi Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR), relatează AFP.
Această navă s-a scufundat la circa 110 km de coastele libiene, având la bord peste 700 de persoane, potrivit relatării celor 28 de supravieţuitori recuperaţi de o navă comercială, a indicat televiziunilor italiene, Carlotta Sami, purtătoare de cuvânt a HCR în Italia.
Circa 21 de cadavre au fost recuperate, conform presei italiene.
Nava a lansat, azi noapte, un apel pentru ajutor din partea gărzilor de coastă italiene care au cerut unui cargo portughez să-şi schimbe ruta în direcţia apelului. La sosirea la faţa locului, la circa 220 km sud de insula italiană Lampeduza, echipajul a văzut nava scufundându-se, potrivit HCR. În momentul când cei 700 de imigranţi aflaţi la bord s-au aruncat în apă de aceeaşi parte, la sosirea cargoului portughez, s-a produs tragedia, a mai spus Sami.
O importantă operaţiune de salvare a fost lansată cu participarea marinei italiene şi a celei malteze, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al marinei malteze.
Dacă acest bilanţ se confirmă, el se adaugă celor 450 de morţi şi dispăruţi în cursul a două naufragii precedente în mai puţin de o săptămână. Şi acolo, relatările supravieţuitorilor au permis stabilirea acestor bilanţuri, în timp ce fluxul de migranţi provenind din Libia creşte în continuare.
Între 500 şi, uneori, 1.000 de persoane în fiecare zi sunt recuperate de grănicerii italieni sau de nave comerciale.