Poşta Română dă asigurări că va distribui toate pensiile la timp în luna septembrie

A.B
Ziarul BURSA #Miscellanea / 24 august 2020

Poşta Română dă asigurări că va distribui toate pensiile la timp în luna septembrie

Compania Poşta Română a anunţat luni că va distribui toate pensiile la timp şi în luna septembrie, calendarul normal de plată a pensiilor fiind 1-15 ale fiecărei luni, potrivit News.ro

"Compania Naţională Poşta Română este pregătită să distribuie şi în luna septembrie toate pensiile la timp. Calendarul normal de plată a pensiilor este 1-15 ale fiecărei luni, iar Poşta Română a făcut toate demersurile interne necesare pentru a respecta acest calendar şi în luna septembrie, luând în calcul şi creşterea cu 14% a punctului de pensie", precizează compania.

Poşta le transmite pensionarilor că va respecta calendarul de achitare a pensiilor şi în luna septembrie.

"Compania îşi respectă angajamentul faţă de toţi pensionarii, de a distribui toate pensiile direct la uşa acestora, indiferent de colţul ţării în care trăiesc sau de situaţiile speciale cu care s-a confruntat", menţionează compania.

La rândul său, Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, afirmă că drepturile băneşti vor fi livrate prompt şi fără întârzieri.

"Poşta Română va livra, în continuare, drepturile băneşti prompt şi fără întârzieri. Prin profesionalismul şi dedicarea tuturor angajaţilor săi, compania a demonstrat, de fiecare dată, că este un partener social strategic, atât pentru instituţiile statului, cât, mai ales, pentru cetăţeni", a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Poşta precizează totodată că şi în perioada pandemiei, salariaţii companiei au lucrat la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un interval mai scurt decât cel asumat prin contractul semnat cu Casa de Pensii, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor în acea perioadă dificilă.

"Astfel, Poşta Română s-a adaptat la evoluţia situaţiei, căutând în permanenţă măsuri pentru a veni în sprijinul clienţilor, compania reafirmându-şi, astfel, parteneriatul asumat faţă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Pensii Publice, dar mai ales faţă de pensionari" mai arată compania.

Ministrul Muncii Violeta Alexandru dă asigurări că următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp, subliniind că pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie, ci respect. Ea are şi un mesaj pentru "poştaşii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp".

"Vor ajunge la timp! Următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp. Aud că strategii PSD sugerează pregătirea liniei de atac contra Guvernului pe tema întârzierilor în plata pensiilor din luna septembrie. Ar cheltui oricât ca să câştige politic şi speră că nu va funcţiona, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o. Cu o mână de oameni serioşi din CNPP cărora le mulţumesc pentru tot efortul din aceste zile! De dragul câştigului politic, PSD s-ar bucura dacă întârzie livrarea pensiilor în septembrie", a scris ministrul pe Facebook.

"Sunt într-o permanentă legătură la nivelul conducerii Poştei şi văd că se implică punându-şi la punct ultimele detalii. Îi rog pe poştaşii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp, să rămână angajaţi serioşi. Am cunoscut mulţi angajaţi serioşi în Poştă. Celor care au intrat în campanie electorală sau celor care sunt obişnuiţi să nu aibă încredere, le spun că #sepoate face treabă şi în administraţie sau în companiile de stat. Cu seriozitate, în fiecare zi - nu din când în când - şi cu un autentic spirit de echipă", conchide ministrul Muncii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb