Povestea carcalacului

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Miscellanea / 21 decembrie 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Câţiva savanţi americani şi chinezi s-au jucat cu focul la Wuhan. Făcând experimente pe viruşi. S-au crezut Dumnezeu. Iar virusul a scăpat de sub control. Moment în care, fără ca noi să înţelegem ceva, liderii mondiali din cele două state s-au panicat. Şi ne-au panicat şi pe noi. În timp ce noi eram inocenţi, ei vedeau grozăvia în perspectiva ei. Aşa a debutat povestea carcalacului.

Carcalacul s-a răspândit cu o repeziciune uluitoare, în ciuda nenumăratelor măsuri adoptate de toate statele lumii, dintre care multe s-au dovedit aberante, inutil restrictive de drepturi şi libertăţi. După care, din nou, alţi oameni de ştiinţă s-au crezut Dumnezeu. Şi abia apoi a crescut carcalacul la adevărata lui dimensiune.

Industria pharma, marile şi puternicele corporaţii din domeniul farmaceutic şi-au pus la rândul lor savanţii la treabă. Pentru a încerca să găsească cu repeziciune antidotul. Miraculosul ser anti-coronavirus. Regulile jocului nu au mai putut fi respectate. Orice medicament trebuie testat ani de zile. În general, zece ani. Pentru că timp de zece ani pot să apară efecte secundare. Care trebuie cunoscute anterior punerii pe piaţă a produsului. Dar statele intrate în stare de şoc şi panică şi groază au închis ochii. Iar industria pharma a mers pe repede înainte. Desigur, pentru acţionarii extrem de lacomi din acest domeniu, drama prin care a trecut omenirea a fost transformată şi într-o oportunitate de a obţine cât mai repede şi cât mai uşor bani cât mai mulţi. Astfel încât şi corupţia din acest domeniu, care a mers până la vârful Uniunii Europene şi până la vârful guvernelor statelor, a atins cote înspăimântătoare. O corupţie despre care se va vorbi mulţi ani de acum încolo. Dar să vedeţi acum cum vine treaba cu carcalacul.

Toţi cei care au contactat coronavirusul au carcalacul înfipt în ei. Aşa numitele proteine spike. Fără a intra în detalii, ele modifică mecanismele celulare, generând adevărate ravagii. Efectele se pot produce oricând, timp de zece ani. Iar ele sunt devastatoare. Aşa se face că, din urmă, apar din ce în ce mai multe cazuri de persoane care, în mod ciudat, sunt lovite de atacuri cerebrale, infarcturi, explozii ale pancreasului şi aşa mai departe. O vreme, toate aceste efecte au fost atribuite altor cauze. Treptat, informaţiile încep să se adune, lumea medicală convingându-se că vinovate sunt proteinele spike, care, din când în când, se dezlănţuie, generând efecte devastatoare. Să se înveţe minte cei care nu s-au vaccinat! Oare? Iată că proteinele spike se regăsesc deopotrivă şi în cei care s-au vaccinat o dată, de două ori sau de trei ori. Pentru că nu numai coronavirusul produce asemenea proteine spike, ci şi vaccinurile. Mutaţiile sunt identice. În oglindă. Iar proporţia celor care sunt loviţi cu o o frecvenţă din ce în ce mai mare de misterioasele afecţiuni autoimune - o afecţiune despre care se spune că este ireversibilă - sunt relativ egale între vaccinaţi şi nevaccinaţi. Mai există o categorie de persoane reprezentată de cei care nu au contactat coronavirusul şi nici nu s-au vaccinat. Aceştia scapă cu o singură condiţie. Să nu fi făcut sau să nu fie nevoiţi să facă transfuzii de sânge. Pentru că acest carcalac, adică proteina spike, vine şi prin transfuzie.

Şi iată cum s-a intrat într-un cerc vicios. Ne-am confruntat cu coronavirusul şi ne confruntăm în continuare şi oricând carcalacul se poate zburli la noi. Şi cum spuneam, afecţiunile autoimune până acum s-au dovedit a fi ireversibile. Şi încercând să învingem acest carcalac, am creat pe picior, în cantităţi uriaşe, aşa-zise vaccinuri, care şi ele ne-au introdus în organism acelaşi carcalac. Şi nu ajunge. Cercul vicios continuă.

Acum, din ce în ce mai mulţi savanţi din lumea întreagă studiază de zor - şi bine fac - posibilitatea de a crea anticorpi care, introduşi în organism, să fie capabili să anihileze carcalacul. Problema este că vin din urmă tot mai multe cazuri şi tot mai alarmante de asemenea afecţiuni autoimune. Şi, atenţie, statistica nu reflectă grozăvia situaţiei. Pentru că sunt încă foarte mulţi cei care nu ştiu ce au. Şi pe care medicii nu-i pot diagnostica suficient de corect. Ca urmare, savanţii care încearcă să producă în diverse forme medicamente şi seruri cu anticorpi sunt şi ei siliţi să lucreze în mare viteză. Nici ei nu au timp să-şi experimenteze rezultatul cercetărilor cum scrie la carte. Conform medicinei şi farmacologiei tradiţionale. Adică circa 10 ani. Şi aceşti anticorpi, în mod fatal, încep să fie creaţi pe repede-înainte. Şi aici se manifestă dorinţa de câştiguri fabuloase, pentru că producţia va fi de masă, şi aici marile corporaţii din industria farma se vor lăcomi să producă cât mai repede şi cât mai mult, şi aici apar deja medicamente falsificate.

Aşa începe şi continuă - poate fără sfârşit - povestea carcalacului. Am prezentat această situaţie cu dorinţa de a-i aviza pe cei care citesc asupra unei situaţii extrem de periculoase, prin care trecem cu toţii.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. halal carcalac daca nici nu se stie ce efecte are

    pana la urma adevaratul carcalac pare a fi natura umana: lacoma, ignoranta, anxioasa, trufasa etc. 

    Bine că opinia mea în calitate de Oarecare:) a fost împărtășită și de o persoană avizată în ale analizei.

    Mă simțeam cam singurel:) 

    Îmi place termenul de carcalac folosit, deși e cam sumbru. 

    Ideea e să nu dăm dintr-o pandaxie în alta, adică să trecem din lac în put, de la isteria covidiană la isteria cu mortile subite cauzate de zeama vax. 

    Asta ne-ar mai trebui. 

    Big Pharma ne așteaptă la cotitură și e pusă pe muncă:)

    1. De ce sa trecem de la isterie la alta daca le putem avea cumulativ?

      Doar trolii ne asteapta la cotitura si sunt pusi pe munca:) 

      Cam da.

      Cumulativ, ca la ciocolata Rom cel dublu 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb