"Praktiker" închide 15% din magazinele sale din Germania

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 noiembrie 2011

În primele nouă luni din anul curent, "Praktiker" a avut pierderi de 348,4 milioane de euro, faţă de un rezultat negativ de 100.000 de euro în perioada similară din 2010.

În primele nouă luni din anul curent, "Praktiker" a avut pierderi de 348,4 milioane de euro, faţă de un rezultat negativ de 100.000 de euro în perioada similară din 2010.

Compania se retrage din Albania

Distribuitorul german de amenajări interioare "Praktiker" AG va închide aproximativ 15% din cele 236 de magazine din ţară, se va retrage din Albania şi va evalua restul activităţilor internaţionale, potrivit unui plan de rentabilizare a operaţiunilor, care se va derula pe parcursul a trei ani.

"Praktiker" a aprobat un plan de investiţii de 300 de milioane de euro pentru revenirea la profitabilitate, însă nu a oferit detalii privind finanţarea acestuia.

Compania a decis să-şi unească cele două sedii pe care le are pentru diviziile germane "Praktiker" (în Kirkel, Saarland) şi "Max Bahr" (în Hamburg). Noul sediu comun va fi în Hamburg.

Pe brandul Praktiker, grupul intenţionează să revină la politica de discount-uri mari, întrucât renunţarea la aceasta i-a adus scăderea profitului şi îndepărtarea clienţilor. În plus, serviciile oferite de "Max Bahr" vor fi extinse.

"Aceste măsuri vor readuce un profit solid în activităţile Praktiker, în doi ani", a declarat noul director executiv al grupului, Thomas Fox.

Divizia internaţională a "Praktiker" include operaţiunile din Româ-nia, Luxemburg, Grecia, Polonia, Ungaria, Turcia, Bulgaria, Ucraina şi Albania.

În trimestrul al treilea din 2011, "Praktiker" şi-a redus cu 7,3% vânzările, în ritm anual, la 844,4 milioane de euro. Vânzările diviziei internaţionale au scăzut cu 11,6% în perioada menţionată, la 252 milioane de euro.

Compania a avut pierderi nete de 25,9 milioane de euro în intervalul iulie - septembrie 2011, comparativ cu un profit net de 11,7 milioane de euro în aceeaşi perioadă din 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb