Prea târziu pentru panică?

"Vă recomand să intraţi în panică. Sistemul bancar european este în criză".

Astfel şi-a făcut intrarea Hugh Hendry, partener şi director executiv al fondului de hedging Eclectica Asset Management, într-o dezbatere recentă de la emisiunea BBC Newsnight.

Este iresponsabilă o recomandare de această natură, mai ales la un post public de televiziune cu prestigiul BBC-ului? Iresponsabilitatea unor declaraţii are, desigur, un grad foarte ridicat de subiectivitate. Pentru autorităţi, acest gen de declaraţii a fost şi va fi totdeauna caracterizat drept iresponsabil.

Dar unde a fost responsabilitatea autorităţilor, atunci când au trecut cu vederea semnele premergătoare ale furtunii financiare? Sau atunci când au acumulat datorii publice colosale? Nu au fost iresponsabile şi declaraţiile noilor autorităţi de la Budapes-ta privind intrarea ţării în incapacitate de plată? Din păcate, iresponsabilitatea autorităţilor nu rămâne doar la nivelul declaraţiilor, ci a trecut de mult în domeniul acţiunilor de politică economică.

Pentru Hendry nu sunt suficiente măsurile anunţate până acum, deoarece îşi dă seama de inutilitatea lor în orice abordare realistă a crizei, care trebuie să se concentreze pe cauze şi nu pe încercarea de eliminare a efectelor.

El promovează "curăţarea sistemului de toată putreziciunea acumulată" şi consideră că recesiunea economică este necesară. În opinia lui Hendry, "minţile convenţionale sunt un dezastru în momentele de răscruce ale istoriei", conform unui interviu acordat cotidianului Financial Times la începutul anului trecut.

O astfel de minte convenţională, profesorul Jeffrey Sachs de la Columbia University, l-a contrazis pe Hugh Hendry în emisiunea de la BBC. Cariera lui Jeffrey Sachs reflectă foarte bine spusele directorului executiv de la Eclectica. Acesta a fost unul dintre arhitecţii terapiei de şoc din Europa de Est, în timp ce era directorul Institutului pentru Dezvoltare Internaţională de la Harvard. Institutul a fost desfiinţat în 2000, pe fondul lipsei acute de finanţare şi a unui scandal privind conflictul de interese în cadrul programului de asistenţă pentru Rusia.

La întrebarea privind capacitatea Greciei de a-şi plăti datoriile, răspunsul profesorului Sachs ridică, cel puţin, un serios semnal de alarmă: "Cred că există o şansă rezonabilă ca Grecia să-şi achite serviciul datoriei, nu să o ramburseze, şi să revină la participarea normală pe piaţă". Acesta să fie scopul generoaselor ajutoare internaţionale? Acumularea unor datorii publice imense care nu pot fi rambursate niciodată şi sunt lăsate mereu moştenire generaţiilor viitoare? Defaultul suveran devine, în aceste condiţii, nu un capăt de lume, ci o condiţie absolut necesară pentru un nou început.

La doar o zi după intervenţia lui Hendry de la BBC, Pierre Lellouche, ministrul francez pentru afaceri europene, a declarat pentru Financial Times (n.a. "French minister says bail-out alters EU treaty", Financial Times, 27 mai 2010) că "de facto, am schimbat tratatul" prin aprobarea planului de garantare a datoriilor suverane din zona euro.

Nu este aceasta o acţiune, şi nu doar o declaraţie, iresponsabilă a autorităţilor europene? Este greu de crezut că doar Lellouche a avut un moment de "iluminare". Ministrul francez a mai recunoscut şi faptul că toate guvernele franceze din ultimii 30 de ani nu au avut niciodată un buget echilibrat! Atunci, unde este responsabilitatea?

Se pare că autorităţile europene nu au mai aşteptat îndemnul lui Hendry şi au intrat de mai mult timp în panică, îngrozite de spectrul prăbuşirii structurii artificiale a UE, împreună cu privilegiile lor exorbitante.

Au fost odată vremuri în care denunţarea unilaterală a unui tratat reprezenta un casus belli. Există acum vreo diferenţă fundamentală? Nu, instituţiile de putere ale UE, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, au declarat, practic, război cetăţenilor europeni, prin intermediul unei complicităţi iresponsabile a autorităţilor naţionale. Aceleaşi autorităţi europene nu au acordat permisiunea noului guvern al Ungariei să mărească deficitul bugetar, printr-o serie de reduceri ale taxelor şi impozitelor, în scopul stimulării economiei.

Toate programele de aşa-zisă stimulare economică de până acum nu fac decât să reflecte concentrarea oligarhiei politice internaţionale asupra păstrării, pe termen scurt, a privilegiilor acumulate sub masca democraţiei. Strategiile pe termen lung, care să încurajeze investiţiile (n.a. nu "investiţiile" guvernamentale), lipsesc cu desăvârşire în acest mediu politic marcat de panică.

Conform unui articol recent din The Telegraph, o sută de economişti din Italia au avertizat, într-o scrisoare deschisă, că "politica sacrificiului" riscă să accentueze criza şi să conducă la creşterea mai rapidă a şomajului şi a falimentelor din sectorul privat. Nu este, oare, tardivă cererea lor de lansare a unei "dezbateri imediate asupra gravelor erori comise în prezent la nivelul politicilor economice"?

Confruntate cu noua criză din sistemul bancar european şi forţate de decizia Spaniei de a publica rezultatele testelor de stres naţionale, autorităţile UE au decis ca acestea să fie publicate la nivelul Uniunii.

Decizia pare, la prima vedere, responsabilă şi gata să contribuie la calmarea pieţelor, cu o "mică" excepţie. Conform analiştilor de la Morgan Stanley, aceste teste nu vor include riscul suveran, adică principalul motiv de îngrijorare de pe pieţe, generat de scăparea de sub control a datoriilor publice. Luna viitoare vom vedea cât de bine va fi primit acest nou exerciţiu propagandistic.

Este recomandat să urmăm şi noi sfatul lui Hendry? Panica nu a fost niciodată cel mai bun răspuns în cazul unor situaţii de urgenţă, mai ales atunci când este generalizată. Singura cale de acţiune este detaşarea totală, atât cît este posibil în cazul unor circumstanţe tot mai grave, de acţiunile şi declaraţiile unor autorităţi complet depăşite de criza actuală. Statul şi-a pierdut orice legitimitate în faţa cetăţenilor. Un sistem totalitar de talia celui sovietic a fost îngenuncheat, pe lângă alţi factori, şi de un popor care a urmat, poate, îndemnul lui Soljeniţîn (n.a. "Singuri pe drumul ieşirii din criză", Bursa, 10 mai 2010). Acum este rândul nostru să nu-i credem, să nu ne fie frică şi, cel mai important, să nu le mai cerem nimic.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.