PREFECTUL CAPITALEI, DESPRE MARATONUL VACCINĂRII: ''Este un real succes, s-au depăşit aşteptările''

G.U.
Miscellanea / 30 mai 2021

''Este un real succes, s-au depăşit aşteptările''

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a apreciat că Maratonul Vaccinării, aflat la cea de-a doua ediţie, care se desfăşoară la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională, reprezintă un real succes, informează Agerpres.

"Maratonul este un real succes. În urmă cu trei săptămâni (n.r. la prima ediţie a Maratonului Vaccinării) aveam un pic de emoţii. Acum e foarte clar. De această dată va fi un succes. S-au depăşit aşteptările, avem foarte multe persoane care au venit pentru prima dată să se vaccineze. Înseamnă că interesul a rămas acelaşi", a afirmat Alin Stoica.

Acesta a menţionat că vor fi deschise, în continuare, toate centrele de vaccinare din Capitală, cei interesaţi putându-se vaccina, în aceste centre, fără nicio programare, notează sursa citată.

"Sper eu că nu doar acest Maraton să reprezinte vârful de vaccinare, ci ca lucrurile să meargă în continuare spre bine, în aşa fel încât să ajungem la peste 50% din populaţia Bucureştiului vaccinată şi să ajutăm şi judeţele limitrofe în măsura în care este posibil", a adăugat Alin Stoica.

Peste 1.000 de medici, studenţi, asistenţi medicali şi personal administrativ participă pe bază de voluntariat la ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti, care are loc în perioada 28-31 mai, urmând a se încheia luni dimineaţă, la ora 8,00.

Maratonul Vaccinării Bucureşti, ediţia a II-a, este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România - Filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) şi al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI).

La prima etapă a Maratonului Vaccinării Bucureşti, desfăşurată în perioada 7-10 mai 2021, s-au vaccinat 20.360 de persoane.

La cea de a doua ediţie, în curs de desfăşurare, s-au vaccinat până duminică seara, la ora 17,50, un număr de 20.278 de persoane.''

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. 30 mai, persoane vaccinate prima doza: 19600

    23 mai, persoane vaccinate prima doza: 23200 

    in Bucuresti sint si cei mai destepti oameni dar si un nucleu dur de prostani , dovada procentul cel mai mare al usr . doar la cluuuj poate mai mare .

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb