Prefectul Constanţei a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Radu Mazăre

Elena Deacu
Politică / 5 iunie 2015

Prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion, a semnat, vineri dimineaţă, ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Radu Mazăre, după ce acesta şi-a prezentat demisia din funcţie.

"Având în vedere demisia domnului Radu-Ştefan Mazăre din funcţia de primar al Municipiului Constanţa, înregistrată la Primăria Municipiului Constanţa, procesul-verbal al şedinţei Consiliului Local al Municipiului Constanţa prin care se ia act de demisia primarului şi referatul Secretarului Municipiului Constanţa, înregistrat la Instutuţia Prefectului-Judeţul Constanţa, astăzi, prefectul judeţului Constanţa, domnul Constantin Ion, a emis ordinul nr. 261/05.06.2015 prin care se constată încetarea de drept a mandatului Primarului Municipiului Constanţa, domnul Radu-Ştefan Mazăre, urmare a demisiei acestuia", se menţionează într-un comunicat al Prefecturii Constanţa.

Ordinul semnat de prefect urmează să-i fie comunicat de către Compartimentul controlul legalităţii actelor şi contencios administrativ lui Radu Mazăre, dar şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, Consiliului Local al Municipiului Constanţa, Secretarului Municipiului Constanţa şi Ministerului Afacerilor Interne.

Radu Mazăre a demisionat, în 22 mai, din funcţia de primar al Constanţei, explicând motivele demisiei într-o scrisoare în care îşi cere iertare în faţa tuturor pentru greşelile făcute şi precizează că "dorinţa sa de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică nedreptăţile, stresul şi chinul" la care este supus de "atâta vreme". "Începând de astăzi (22 mai - n.r.) nu-mi mai doresc o viaţă publică politică", arăta Mazăre în mesajul respectiv.

Atribuţiile de primar au fost preluate de către viceprimarul Decebal Făgădău, după ce Radu Mazăre a fost arestat preventiv şi suspendat din funcţie, prin ordin al prefectului.

La câteva zile după ce a renunţat la funcţia de primar, Radu Mazăre a demisionat şi din PSD. În luna martie, el renunţase la funcţia de preşedinte al social-democraţilor constănţeni, dar rămăsese simplu membru.

Radu Mazăre era primar al Constanţei din anul 2000, când a candidat ca independent, reuşind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănţean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câştigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanţa, ajungând acum la cel de-al patrulea mandat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce sa zic... Ne bucuram.... Dar ce facem cu lichelele alea doua ramase la primarie, Decebal Fagadau si Gabriel Stan? Astia sunt marionetele lui Mazare, iar voi vreti sa-l punetti pe unul dintre ei primar... vi se pare normal? Pai oricine dintre cei doi ar castiga, primaria Constantei ar fi condusa din spate tot de Mazare... voi chiar nu vedeti? Sunt toti niste corupti care fac parte din clanul mafiot Mazare... SE VEDE DE LA O POSTA!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb