Preluarea Bancpost de către Banca Transilvania, aprobată de acţionari

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 octombrie 2018

Preluarea Bancpost de către Banca Transilvania, aprobată de acţionari

Acţionarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat, ieri, preluarea Bancpost, proces care va fi finalizat în data de 31 decembrie, acest an.

Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al BT, a menţionat: "Având la bază sinergiile Banca Transilvania - Bancpost şi văzând rezultatele de până acum, avem încredere că vom finaliza cu bine planul ambiţios al integrării în decembrie, când cele două bănci vor fuziona".

În perioada următoare, BT va oferi clienţilor Bancpost informaţii despre produsele şi serviciile corespondente de la Banca Transilvania, precum şi Oferta de Bun Venit la BT, conform unui comunicat de presă.

Banca Transilvania a achiziţionat Bancpost de la Eurobank Group în aprilie 2018, deţinând, în prezent, peste 99% din capitalul social al Bancpost. Ulterior momentului achiziţiei, a fost demarată integrarea Bancpost în Grupul Financiar Banca Transilvania, respectiv demersul de obţinere a aprobărilor din partea autorităţilor. În cursul lunii septembrie, Banca Transilvania a obţinut autorizarea fuziunii de către Banca Naţională a României.

Până la finalul anului, când va fi finalizată integrarea, cele două bănci vor avea în continuare activitate separată. Ultima zi lucrătoare la Bancpost va fi 28 decembrie a.c., iar prima zi lucrătoare din anul viitor la Banca Transilvania va fi 3 ianuarie 2019.

Principalele acţiuni de coordonare ce vor fi urmărite după realizarea tranzacţiei sunt următoarele, conform proiectului de fuziune:

- Creşterea veniturilor, ca urmare a diversificării ofertei către clienţi (prin introducerea de noi produse şi servicii şi ajustarea celor existente);

- Majorarea veniturilor prin eficientizarea canalelor de distribuţie;

- Îmbunătăţirea structurii de costuri pe termen lung;

- Optimizarea infrastructurii, combinând competenţele celor două instituţii, având în vedere că structura teritorială a Bancpost va fi integrată în cadrul Grupului BT şi va aduce îmbunătăţiri structurii nou create;

- Resursele vor putea fi alocate mai eficient prin crearea unei singure unităţi administrative;

- Fluxurile decizionale vor fi optimizate prin integrarea structurilor exis tente, a know-how-ului şi a experienţei existente în cele două entităţi;

- Simplificarea proceselor privind managementul, controlul şi raportarea pe toate segmentele de afaceri şi în ceea ce priveşte raportările financiare, de risc etc.;

- Optimizarea resurselor de finanţare prin eficientizarea raportului credite - depozite existent la acest moment în fiecare dintre cele două bănci;

- Eficientizarea utilizării şi alocării capitalului prin consolidarea portofoliului de produse.

De asemenea, un obiectiv important al fuziunii celor două instituţii este administrarea riscurilor semnificative la care este expusă instituţia de credit după fuziune în vederea menţinerii profilului de risc ţintă, definit pentru bancă în urma fuziunii. Astfel, proiectul de integrare este orientat pe modul cum vor fi gestionate diferenţele dintre cele două bănci şi expunerea agregată astfel încât să se asigure:

- O tranziţie fără dificultăţi şi asigurarea unui cadru adecvat şi sustenabil pentru BT;

- Sistemele, politicile, guvernanţa, resursele umane, capitalul şi lichiditatea sunt adecvate dimensiunii şi profilului de risc al instituţiei de credit absorbante după fuziune.

Instituţia de credit clujeană a raportat, după primele şase luni ale acestui an, un profit net la nivel de bancă de 662,7 milioane de lei, cu 33,6% peste cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, în urma creşterii veniturilor operaţionale cu 13,51%, până la 1,423 miliarde de lei, pentru acelaşi interval de raportare.

La nivel consolidat, Grupul BT a înregistrat, la finalul primului semestru al acestui an, un profit net de 864,6 milioane de lei, cu 68,63% peste cel obţinut la data de 30 iunie 2017, de 512,73 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. D-le MAKE,VaRog,Lamuritima si pe Mine!Daca auDat UN SFERT deMILIARD deEURO pe BANCPOST,DeCeMai ENevoieSaOfereSi ACTIUNI NOI La BT;CelorDe la BANCPOST ? DeFapt Platesc Pentru BANCPOST De 2ORI ?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb