Premierul a anunţat creşterea alocaţiilor pentru 500.000 de copii din familii cu venituri reduse

A.C.
Companii / 10 octombrie 2014

Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat azi, la Bacău, câteva măsuri sociale ce vor fi adoptate în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare, cum ar fi creşterea alocaţiei pentru 500.000 de copii care provin din familii având venituri reduse şi dublarea alocaţiei pentru 60.000 de copii aflaţi în diverse forme de asistenţă din sistemul instituţionalizat sau la familii ce i-au luat în îngrijire, transmit surse din presă.

"Facem, în fond, un fapt normal: de la umilitoarea sumă de opt lei alocată pentru hrană în fiecare zi pentru un asemenea copil putem să acordăm 16 lei pe zi. Trăiesc în România şi ştiu că 16 lei pentru hrana unui copil nu este în nici un caz îndeajuns, nu rezolvă problemele. Trebuie să găsim o nouă resursă anul viitor, să facem mai mult. Trebuie să facem, în continuare, ceea ce scrie şi în Constituţia României: că suntem un stat social, o ţară în care nimeni nu este mai presus decât altcineva şi în care toţi cetăţenii, şi în special copiii, au aceleaşi drepturi", a declarat şeful Guvernului.

Victor Ponta a făcut aceste precizări la evenimentul de lansare a proiectului pilot "Incluziune socială prin favorizarea de servicii integrate la nivelul comunităţii", care va fi implementat în următorii trei ani în România de reprezentanţa UNICEF la Bucureşti şi Consiliul Judeţean Bacău, cu sprijinul financiar al Norway Grants.

Proiectul va fi implementat în 50 de comunităţi rurale şi urbane din judeţul Bacău dintr-un total de 85 de localităţi existente, iar beneficiari vor fi peste 54.000 de copii şi familiile acestora, dintre care peste 5.400 sunt minori aflaţi la risc sever de excluziune socială.

Premierul Victor Ponta a făcut apel la utilizarea cu maximă eficienţă a resurselor financiare europene, naţionale ori a celor provenind de la societatea civilă.

"Este extrem de important şi m-am bucurat să-l aud pe Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, spunând că şi societatea civilă, organizaţiile neguvernamentale contribuie, atât cât pot, la acest efort colectiv de incluziune socială a celor provenind din zonele sărace ale judeţului. Eu cred că prin proiectul lansat astăzi dăm un semnal foarte clar că în România putem şi trebuie să-i ajutăm exact pe cei care au mai multă nevoie", a spus premierul.

În context, prim-ministrul a combătut idea potrivit căreia "societatea trebuie să funcţioneze după regulile junglei".

"Există opinia în România şi în alte părţi că numai cei puternici rezistă, cine nu este aşa nu are acces la educaţie, la un loc de muncă, nu are acces la o şansă de a-şi face o familie. Or, aceasta este marea bătălie pe care trebuie să o dăm tot timpul, nu o singură dată sau ocazional, de a face ca societatea românească să combată regulile junglei. Şi cel mai slab, practic, poate avea o şansă. Orice copil dintr-o familie fie bogată ori săracă poate să înveţe, orice om trebuie să aibă şi să îi fie protejat locul de muncă. Nu să ne întoarcem cu spatele când mii de oameni nu au salarii să-şi plătească ratele la bancă sau întreţinerea ori să spunem lejer că este treaba lor, să se descurce, că nu putem interveni, nu putem să-i ajutăm. Să spunem, pentru că aşa dă bine uneori în discursul politic, că toţi care nu au resurse pot să moară de foame sau să stea acasă fără salarii. Legea junglei, care a funcţionat şi încă mai funcţionează în România, este singura lege pe care nu vreau să o respectăm şi împotriva căreia trebuie să luptăm", a precizat Victor Ponta.

La evenimentul de la Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău au fost prezenţi ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, ambasadorul Regatului Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg, ambasadorul UNICEF la Bucureşti, Sandie Blanchet, preşedintele CJ Bacău, Dragoş Benea, şi prefectul judeţului Bacău, Dorian Pocovnicu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb