Premierul Cioloş şi ministrul Muncii discută la Guvern proiectul legii salarizării unitare

Ioana Dogaru
Politică / 28 martie 2016

Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Muncii, Ana Costea, discută luni dimineaţă, la Palatul Victoria, despre proiectul legii salarizării unitare, au confirmat surse oficiale pentru Agerpres.

La întâlnire participă şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.

Premierul Dacian Cioloş afirma, duminică, că în această săptămână ar putea fi pus în dezbatere publică proiectul legii salarizării unitare, arătând că obiectivul actului normativ este eliminarea dezechilibrelor, în limitele bugetului.

"Ceea ce facem acum şi sper eu ca săptămâna viitoare să fim în măsură să punem în dezbatere publică un prim proiect de lege a salarizării unitare. Vedem acum marjele de creştere a bugetului salarizării pe care îl avem pe următorii patru ani şi cu acele marje obiectivul este să ducem salariile mai mici şi dezechilibrele salariilor mai mici în sus. Salariile care deja sunt mari în unele ministere nu le vom putea creşte. Nu vom putea creşte toate salariile, dar vom elimina cel puţin dezechilibrele în interiorul aceleaşi instituţii şi pe cât posibil şi între instituţii", a spus Cioloş, într-un interviu difuzat duminică de Pro Tv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb