PREMIERUL IRLANDEI: "Toate părţile au făcut greşeli în gestionarea Brexitului"

V.G.
Internaţional / 3 ianuarie 2023

"Toate părţile au făcut greşeli în gestionarea Brexitului"

Premierul irlandez, Leo Varadkar, a afirmat că în gestionarea Brexitului au fost făcute greşeli de către toate părţile, dar el a promis că va fi ''flexibil şi rezonabil'' în încercarea de a soluţiona problemele referitoare la Protocolul nord-irlandez, transmite astăzi DPA, potrivit Agerpres.

''Nu a existat nicio foaie de parcurs, nu a fost ceva care aşteptam să se întâmple şi toţi am făcut tot posibilul pentru a rezolva chestiunea'', a spus Varadkar, care pe 17 decembrie a devenit pentru a doua oară premier al Irlandei, preluând funcţia de la Micheal Martin în baza unui acord încheiat în 2020 de partidele Fine Gael şi Fianna Fail, ce prevede asumarea prin rotaţie a conducerii guvernului de la Dublin.

El a apreciat că Protocolul nord-irlandez este ''prea strict'' şi că înţelege temerile unioniştilor potrivit cărora acest document îi face să se simtă mai puţin britanici.

''Ei simt că Protocolul creează bariere care nu existau înainte între Marea Britanie şi Irlanda de Nord'', a afirmat şeful executivului irlandez.

''Un lucru pe care l-am spus deja în trecut, atunci când Protocolul a fost negociat iniţial, este că documentul e poate puţin prea strict. Cred că este loc pentru flexibilitate şi pentru schimbări şi noi suntem deschişi în această privinţă. Ştiu din discuţiile cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi cu vicepreşedintele CE, Maros Sefcovic că aceasta este şi poziţia lor. Aşadar, suntem dispuşi să manifestăm flexibilitate şi să facem compromisuri. Vrem să existe un acord'', a continuat Leo Varadkar.

Protocolul nord-irlandez anexat Acordului Brexit prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Totuşi, guvernul de la Londra a încercat să renegocieze înţelegerea cu Bruxellesul, susţinând că au apărut disfuncţionalităţi în transportul unor mărfuri către Irlanda de Nord şi ameninţând chiar cu activarea măsurilor de salvgardare, prevăzute în acord, dacă UE nu acceptă modificarea textului. Acest diferend între Regatul Unit şi Uniunea Europeană paralizează formarea executivului local de la Belfast şi alimentează tensiunile între Londra şi Bruxelles.

În Irlanda de Nord, susţinătorii catolici ai reunirii cu Republica Irlanda şi cei protestanţi ai menţinerii provinciei în interiorul Regatului Unit au avut timp de câteva decenii un conflict civil soldat cu mii de victime.

O soluţie a fost găsită în 1998 prin Acordul de pace din Vinerea Mare, care prevede că guvernul regional este format întotdeauna de cele mai mari două partide din fiecare comunitate. Totuşi, Partidul Democratic Unionist (DUP) vrea ca protocolul nord-irlandez să fie abrogat şi în prezent refuză să facă parte din guvernul local de la Belfast.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. V-au prostit slugile rusilor, Farage si Boris, v-au promis bunastare si ati primit bunastare. Acum 655 dintre englezi vor inapoin in UE, anul trecut erau 50%.

    E o lectie si pentru anti-europenii romani, care se lasa prostiti de simioane si sosoace.

    Acolo vor sa ne duca si aurarii, afara din Ue si mai spre Rusia! 

    1. 65%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb