Premierul pakistanez Shahid Abbasi a inaugurat a cincea centrală nucleară din ţară

S.B.
Internaţional #Energie / 10 septembrie 2017

Shahid Khaqan Abbasi (Sursa foto: captură Youtube)

Shahid Khaqan Abbasi (Sursa foto: captură Youtube)

Premierul pakistanez Shahid Khaqan Abbasi a inaugurat vineri a cincea centrală nucleară din această ţară unde întreruperile de electricitate sunt recurente, dezvoltată în colaborare cu China, transmite AFP.

Pakistanul este una dintre puţinele ţări în curs de dezvoltare care continuă să îşi extindă folosirea energiei atomice în pofida catastrofei nucleare din 2011 de la Fukushima, în Japonia.

Ţara caută cu disperare să acopere deficitul energetic care în timpul verii poate atinge un maxim de 7.000 de megawaţi (MW), o treime din cerere.

Reactorul Chashma-4, cu o putere de 340 de MW, situat la 250 de kilometri sud-vest de Islamabad, este al patrulea construit în cadrul colaborării dintre Comisia pentru energie atomică din Pakistan (PAEC) şi Corporaţia naţională din domeniul nuclear din China (CNNC).

Precedentul a fost inaugurat în decembrie de fostul premier Nawaz Sharif, destituit luna trecută pe fondul unor acuzaţii de corupţie, care îşi făcuse din extinderea capacităţilor energetice un punct central al luptei electorale.

"Să punem capăt întreruperilor în distribuţia energie electrice electricităţii este o prioritate a guvernului nostru", a afirmat Shahid Khaqan Abbasi în cursul inaugurării transmise în direct la posturile de televiziune, dând asigurări că acestea nu vor mai exista după noiembrie 2017, potrivit Agerpres.

Premierul a subliniat actuala creştere economică a Pakistanului, care a depăşit 5%, va atinge 6% în acest an, după recenta punere în funcţiune a mai multor centrale, în timp ce altele sunt pe punctul de a fi inaugurate.

Neplăţi, corupţie, ineficienţă, lipsa investiţiilor: producţia de energie a rămas în urma cererii în ultimul deceniu, o criză pe care Nawaz Sharif se angajase să o rezolve până la finalul mandatului său, prevăzut iniţial în 2018, notează sursa citată.

China intensifică în prezent investiţiile la vecinul său pakistanez, în cadrul unui plan de dezvoltare a infrastructurii rutiere, telecomunicaţiilor şi energiei de peste 50 de miliarde de dolari de-a lungul unui coridor economic ce leagă China de Marea Arabiei traversând Pakistanul de la nord la sud.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb