Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul Israelului

D.I.
Politică / 16 februarie 2018

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit-o astăzi, pe Tamar Samash, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, se arată într-un comunicat al Guvernului, dat publicităţii.

În cadrul discuţiilor, a fost reliefată importanţa simbolică a anului 2018 pentru dinamica relaţiilor bilaterale, anul acesta, Statul Israel aniversând 70 de ani de la crearea sa,

De asmenea, tot în acest an, se împlinesc 70 de ani de relaţii diplomatice neînterupte româno-israeliene, iar ţara noastră sărbătoreşte centenarul Marii Uniri.

Conform documentului, cei doi oficiali au evocat legăturile tradiţionale de prietenie dintre cele două ţări şi au evidenţiat nivelul excelent al cooperării dintre ţara noastră şi Statul Israel. În context, Prim-ministrul României a apreciat dinamica deosebită a contactelor bilaterale, arătând că aprofundarea relaţiei cu Israelul reprezintă o prioritate pentru România.

Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul convorbirilor, "a fost pus accentul pe diversificarea cooperării economice şi sectoriale, în perspectiva reluării dialogului politic la nivel guvernamental. A fost abordată, de asemenea, posibilitatea încheierii unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii, cu accent pe sectoarele energie, agricultură sustenabilă, securitate cibernetică şi inovaţii antreprenoriale pentru domenii high-tech".

Totodată, în plan economic, a fost analizat stadiul actual şi oportunităţile de dezvoltare a schimburilor comerciale şi cooperării economice şi a fost subliniată necesitatea identificării unor proiecte concrete care să stimuleze interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două state, astfel încât să fie fructificate potenţialele economice ale ţării noastre şi Israelului. În acest sens, reprezentanii Guvernului preiczează: "A fost remarcat un interes crescut din partea ambelor părţi pentru investiţii în domeniul medical, extinderea cooperării în domeniul farmaceutic şi pentru crearea de centre regionale de radio-terapie. Domeniul turismului, în special cel balneoclimateric, a fost, de asemenea, evidenţiat ca fiind ofertant pentru investitorii israelieni".

În cele din urmă, în comunicat se mai arată că "Doamna Prim-ministru a consemnat deja împlinirea unei decade a angajamentului constant al României în ceea ce priveşte condamnarea antisemitismului, asumarea trecutului şi condamnarea negării Holocaustului. A fost reiterat interesul părţii române pentru continuarea cooperării în domeniul educaţiei pentru Holocaust, precum şi pentru finalizarea proiectului de deschidere a Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi a Holocaustului din România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb