Premiul SABRE european şi Premiul la Gala Societăţii civile 2008 pentru campania Dăruieşte din inimă

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Publice / 26 mai 2008

Ediţia a VI-a a campaniei Dăruieşte din inimă, organizată în 2007 de Asociaţia React şi LaborMed Pharma şi comunicată de agenţia de PR Rogalski Grigoriu a câştigat categoria Educaţie publică, în cadrul premiilor SABRE (Superior Achievement in Branding and Reputation) 2008. Aceasta reprezintă cea mai importantă distincţie europeană în domeniul relaţiilor publice. Cu două zile mai devreme, campania câştigase şi cea mai "aglomerată" secţiune de la Gala Societăţii Civile 2008, anume Comportament civic si participare publică, secţiune în care au fost înscrise nu mai puţin de 26 de campanii.

Per total, în competiţia Galei Societăţii Civile 2008, ediţia a VI-a, au fost înscrise 115 proiecte sociale. Premiile au fost decernate marti, 20 mai, la Ateneul Român.

Anul acesta, Premiile SABRE europene au fost decernate la Veneţia. Categoria Educaţie publică a inclus alte patru nominalizări pentru campanii ale unor asociaţii şi agenţii din Anglia, Franţa, Germania, respectiv Belgia. SABRE este acronimul pentru Superior Achievement in Branding and Reputation. Anul trecut premiile au adus peste 1000 de candidaturi din 20 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

În urmă cu un an, Dăruieşte din inimă a generat 9000 de donatori în 12 centre universitare, redacţii centrale şi companii, aducând un record naţional post 1989 în materie de donatori/centru/zi în numai două săptămâni.

Organizatorii au declarat: Vrem să dedicăm acest premiu miilor de donatori din campanie, tineri care şi-au dat literalmente sângele pentru o idee nobilă - ajutorul semenilor aflaţi în suferinţă. Le mulţumim! Ultimele două ediţii ale Dăruieşte din inimă, respectiv ediţia a V-a (2005) şi a VI-a (2007) au primit nu mai puţin de 6 premii în total. Golden Award for Excelence şi apoi Special Award for Continuous Quality la Romanian PR Award; Premiul de Excelenţă Medic.ro; menţiune şi apoi premiul la Gala Societăţii Civile; cel de pe urmă este şi cel mai preţios, SABRE european.

LaborMed Pharma a fost fondată în 1991. Începând cu februarie 2008, Advent International a devenit acţionar majoritar al Grupului. Compania înseamnă peste 80 de produse, cote de piaţă importante în două clase terapeutice majore (cardiovasculară şi sistem nervos central), 28 milioane euro vânzări în 2007, 470 de angajaţi, reţea de distibuţie naţională, cea mai modernă fabrică de profil din ţară... LaborMed Pharma este şi membru asociat al European Generic medicines Association din 2002.

Asociaţia REACT este o organizaţie neguvernamentală, orientată către proiecte sociale şi tineri în special. Programele sale vizează trei domenii: sănătate publică, educaţie şi mediu. Asociaţia are la bază studenţi şi absolvenţi în medicină, jurnalism, informatică, filozofie, care cred şi actionează în sensul dezvoltării spiritului societăţii civile; REACT are filiale în 9 centre universitare din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb