PrePay Suporter, acum pentru suporterii echipei Steaua Bucureşti

F. A.
Companii #Telecomunicaţii / 12 mai 2010

PrePay Suporter, acum pentru suporterii echipei Steaua Bucureşti

Orange România, în parteneriat cu clubul Steaua Bucureşti, anunţă azi lansarea PrePay Suporter pentru cea mai mare comunitate de suporteri ai unei echipe de fotbal din România - Steaua Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Suntem încântaţi că ambiţia noastră de a oferi suporterilor fotbalului românesc servicii personalizate şi cât mai bine adaptate intereselor acestora s-a materializat într-un produs de succes. PrePay Suporter este astăzi disponibil şi pentru cea mai mare comunitate de suporteri ai unei echipe de fotbal din România, Steaua Bucureşti", a declarat Dorin Odiaţiu, Marketing Director Orange România.

"Această colaborare dintre două branduri de renume european este benefică pentru ambele părţi. Sunt convins că numeroşii suporteri stelişti vor beneficia de servicii de calitate, iar Orange va simţi în cifra de afaceri că Steaua este clubul cu cei mai mulţi şi mai fideli suporteri din România", a declarat Valeriu Argăseală, Preşedintele Executiv al clubului Steaua Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2912
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8568
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3708

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb