PRESA ELENĂ: Grecia ar putea cere 24 de miliarde euro într-o primă tranşă din noul împrumut

Internaţional / 2 august 2015

Grecia ar putea cere 24 de miliarde euro într-o primă tranşă din noul împrumut

Grecia ar putea cere 24 de miliarde de euro într-o primă tranşă din noul împrumut, în august, pentru a-şi susţine băncile şi a rambursa la termen o rată către Banca Centrală Europană (BCE), scrie un ziar proguvernamental în ediţia de astăzi, citat de Reuters.

Atena negociază, în prezent, cu Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) să obţină un ajutor în valoare de până la 86 miliarde de euro, al treilea din 2010 încoace.

Ziarul Avgi, apropiat Guvernului Syriza (extremă stânga), scrie că autorităţile se aşteaptă să încheie negocierile cu creditorii până la jumătatea lui august.

Prima tranşă, de 24,36 miliarde de euro, va fi folosită pentru recapitalizarea iniţială cu zece miliarde de euro a băncilor elene, pentru rambursarea unui credit de urgenţă în valoare de 7,16 miliarde de euro, iar 3,2 miliarde de euro vor fi daţi pe obligaţiuni greceşti deţinute de către BCE şi pe alte plăţi, scrie ziarul.

Potrivit unor estimări, băncile greceşti ar putea avea nevoie de până la 25 de miliarde de euro pentru a fi recapitalizate, un deficit agravat de o scurgere din depozite atunci când impasul cu creditorii ameninţa locul ţării în zona euro.

Ieşirea banilor din ţară a determinat autortăţile să impună măsuri de control asupra pieţei de capital pe 29 iunie, pentru a împiedica o prăbuşire financiară.

În schimbul finanţării, Grecia a acceptat să efectueze reforme, inclusiv să ajustze semnificativ pensiile, să crească TVA, să refacă sistemul negocierii colective, dar şi măsuri de liberalizare a economiei şi limitare a cehltuielilor publice.

Dacă negocierile nu vor fi finalizate la timp, autorităţile europene ar putea să fie nevoite să ofere o finanţare temporară suplimentară, la fel ca creditul-punte din iulie. Avgi scrie că această posibilitate nu a fost discutată cu creditorii.

Purtătoare de cuvânt: "Bursa de la Atena se va redeschide mâine"

Bursa de la Atena se va deschide mâine după o pauză de cinci săptămâni, potrivit unei purtătoare de cuvânt a instituţiei, citată de Reuters.

Bursa se va deschide pentru prima dată de la 26 iunie, fiind închisă chiar înainte de impunerea controalelor asupra capitalului pentru a stopa plecarea de euro din ţară.

Ministerul elen al Finanţelor a deschis calea pentru ca piaţa de capital să-şi reia activitatea prin emiterea unui decret care stabileşte noi reguli pentru investitorii locali. Nu vor exista restricţii asupra investitorilor străini.

"După ce ministrul finanţelor a semnat decretul relevant astăzi, Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori de la Atena....a decis să redeschidă pieţele Bursei pe 3 august", a declarat purtătoarea de cuvânt.

Sub planul aprobat de BCE, investitorii locali vor putea cumpăra acţiuni cu deţinerile existente de bani, însă nu vor putea scoate bani din conturile băncilor greceşti pentru a cumpăra titluri.

Unii participanţi la piaţa de capital au avertizat că tranzacţiile nelimitate pentru investitorii locali ar fi reprezentat un risc serios pentru creditori prin accelerarea ieşirilor de capital.

Firmele locale de brokeraj au criticat limitarea folosirii depozitelor bancare locale pentru achiziţionarea titlurilor de valoare, declarând că riscă să distorsioneze piaţa.

Tranzacţiile pe toate acţiunile, inclusiv cele ale băncilor, vor fi permise iar limitele de volatilitate vor rămâne neschimbate, la 30%, a mai spus purtătoare de cuvânt a Bursei.

Erorile tehnice din băncile elene, care vor trebui să aplice restricţiile de tranzacţionare, au complicat şi mai mult redeschiderea Bursei iar mai mulţi traderi de titluri şi-au luat vacanţa de vară mai devreme, în timpul perioadei în care a fost închisă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb