PRESA POLONEZĂ: "România vrea să se inspire din strategia de dezvoltare a Poloniei"

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 octombrie 2017

"România vrea să se inspire din strategia de dezvoltare a Poloniei"

Autorităţile de la Bucureşti intenţionează să promoveze o parte din elementele strategiei de dezvoltare elaborată de către guvernul conservator de la Varşovia, informează un articol publicat, marţi, în cotidianul polonez Rzeczpospolita, citat de Agerpres.

Printre măsurile de care sunt interesate autorităţile române se află reglementările care simplifică demararea unei afaceri, precum şi un program de sprijinire a inovaţiei. De asemenea, România intenţionează să înfiinţeze un fond suveran de investiţii, după modelul Fondului Polonez de Dezvoltare (PFR), iar directorul general al PFR, Pawel Borys s-a alăturat unei echipe de specialişti care vor consilia guvernul României cu privire la crearea unui fond de investiţii.

Pawel Borys a declarat pentru Rzeczpospolita că economia România se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi Polonia chiar dacă "porneşte de la un nivel chiar mai de jos decât am pornit noi". "La fel ca şi în Polonia, mai multe milioane de români au plecat să muncească în străinătate, principalul avantaj competitiv al economiei româneşti este mâna de lucru ieftină, iar nivelul de inovaţie este unul redus", a explicat Borys.

Potrivit acestuia, strategia de dezvoltare responsabilă promovată de ministrul polonez al Dezvoltării, Mateusz Morawiecki, a identificat mai multe capcane pe care Polonia trebuie să le evite dacă vrea să înceteze să mai fie o economie periferică. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul României, "care, la fel ca noi, vrea să progreseze la o etapă superioară de dezvoltare economică", a spus Pawel Borys.

În ceea ce priveşte fondul suveran de investiţii, directorul general al PFR a precizat că lucrările echipei de specialişti care consiliază guvernul României vor continua în lunile următoare, iar o delegaţie românească este programată să viziteze Varşovia în luna noiembrie.

Ministerul Finanţelor Publice a publicat, pe 30 august, în dezbatere publică, proiectul de Lege privind înfiinţarea FSDI, elaborat împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Energiei şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, precum şi cu consultarea reprezentanţilor din alte instituţii publice, în cadrul unui grup de lucru şi a unei comisii interministeriale aprobate în acest sens de Guvern.

Luna trecută, ministrul Economiei, Mihai Fifor, declara că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va fi activ de la 1 ianuarie 2018 şi va reprezenta un bun mecanism pentru politicile guvernamentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb