Presă: Şapte persoane au fost ucise în regiunile ucrainene Harkov şi Odesa

A.F.
Internaţional / 11 aprilie

Presă: Şapte persoane au fost ucise în regiunile ucrainene Harkov şi Odesa

Şapte persoane au fost ucise miercuri în regiunile ucrainene Harkov (nord-est) şi Odesa (sud) în atacuri nocturne care au vizat două instalaţii energetice, în contextul în care Rusia îşi continuă strategia de ţintire a reţelei electrice ucrainene, relatează AFP.

În regiunea Odesa, patru persoane au fost ucise - inclusiv o fată în vârstă de zece ani -, iar alte şapte au fost rănite, a anunţat guvernatorul regiunii, Oleg Kiper.

"Un bărbat se află în stare gravă. membrele inferioare i-au fost amputate", a anunat el pe Telegram.

Regiunea Odesa a fost atacată cu rachete balistice ruseşti, a anunţat Oleg Kiper.

INSTALAŢII ELECTRICE

Cu câteva ore mai înainte, două femei şi un copil au fost ucişi într-un atac rus în regiunea Harkov, luată ca ţintă cu regularitate, potrivit Ministerului ucrainean de Interne.

Două persoane au fost de asemena rănite, anunţă ministerul.

Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sînegubov, a difuzat pe Telegram imagini care surprind salvatori îndepărtând moloz şi clădiri din care se ridicau volute de fum negru.

Acest atac a vizat satul Lîpţi, situat la aproximativ zece kilometri de frontiera cu Rusia, şi a avariat magazine, potrivit autorităţilor.

Ministerul ucrainean al Energiei a semnalat anterior faptul că două instalaţii energetice au fost atinse în atacuri nocturne în sudul Ucrainei.

Este vorba despre o substaţie electrică în Mîkolaiv şi despre instalaţii de producţie în regiunea Odesa, a precizat el.

Acest atac a cauzat pene de curent în ambele regiuni.

RĂZBOIUL DRONELOR

Potrivit armatei ucrainene, 17 drone şi trei rachete au fost trase de către Rusia în noaptea de marţi spre miercuri.

Doi angajaţi ai unei întreprinderi de transport au fost răniţi.

Rusia bombardează de mai multe săptămâni infrastructuri energetice în Ucraina, în nord-est şi în zona Harkov, dar şi în alte regiuni, antrenând întreruperi de amploare ale electrictăţii.

În Rusia, trei persoane - inclusiv doi copii - au fost ucise miercuri de o dronă ucraineană care a vizat o maşină care circula într-un sat în regiunea de frontieră Kursk, a anunţat pe Telegram guvernatorul Roman Starovoit.

Armata rusă a anunţat că a distrus în noaptea de marţi spre miercuri cinci drone ucrainene deasupra regiunii ruse de frontieră Briansk, vizată marţi de tiruri de artilerie soldate cu doi morţi.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. 17 persoane au fost ucise de banderisti,

    în regiunile ocupate de rusi,

    slava ukri 

    1. Ocupate de rusi ai zis? Ocupate? Aoleu, trolii se balbaie :)))

      Nu toti sunt intelectuali platiti bine cu $,

      mai sunt si romani din "Romania Educata",

      cu carte mai putina,dar cu pareri ferme 

      Pai astia cu carte mai putina ... sa ne traga ciubotele, dupa cum a zis Creanga, nu sa-si dea cu parerea despre geopolitica!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb