Presa va deveni cu adevărat liberă când va muri definitiv

Două instituţii europene importante ne-au livrat în această săptămână informări în care se vorbeşte despre presa din ţara noastră. Cum părerea celor din exterior des-pre noi ne interesează foarte mult, chiar dacă se află în opoziţie cu realitatea pe care o simţim, cele două analize nu pot trece neobservate. Fiecare s-a raportat la raportul care i-a convenit mai mult: Palatul Victoria şi zona sa de influenţă se mân-dreşte cu libertatea de exprimare aflată în creştere, Palatul Cotroceni arată cu degetul spre presiunile puse de o parte a mediei pe cele mai importante instituţii ale justiţiei.

Aflăm astfel că ţara noastră a urcat cinci locuri, de pe 47 pe 42, în clasamentul mondial privind respectarea libertăţii presei realizat anual de organizaţia franceză Reporters sans FrontiPres (RSF), unde Finlanda, Olanda şi Norvegia ocupă primele trei locuri. Faptul că urcăm într-un clasament nu face decât să ne bucure, dar ne îndeamnă să facem şi câteva conexiuni. Constatăm astfel că pe măsură ce presa - reală - autohtonă devine tot mai firavă ca prezenţă pe piaţă este tot mai liberă. Mergând pe acest fir, ne putem gândi că în momentul în care va dispărea definitiv, presa noastră va fi despovărată de orice fel de presiune şi se va instala confortabil pe prima poziţie a clasamentului întocmit de Reporters sans Frontieres. În decembrie 1989, pe străzile Capitalei se auzea o scandare care se încarcă de adevăr tot mai mult pe măsura scurgerii timpului: "Vom muri şi vom fi liberi". Pare să meargă şi în acest caz şi să respecte din plin standardele europene. Tot în aceeaşi perioadă circula un banc care se raporta la comunism, dar care este valabil şi în plin capitalism, legat de un măgar care a murit exact când stăpânul său îl obişnuise să trăiască fără mâncare, banc care poate fi aplicat cu succes presei scrise de la noi.

Un alt raport ne informează că executivul Uniunii Europene a primit plângeri de la reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu atacuri de intimidare şi hărţuire prin media. Această informaţie este popularizată şi de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray, ca să ştie toată lumea cu ce se ocupă presa dâmboviţeană. Imaginea pe care o avem este aceea a unui David rahitic, dar cu cinci poziţii mai respectat în exprimare, care ameninţă şi intimidează un Goliat care are în mână toate frâiele libertăţii.

Nu trebuie să uităm nici de raportul BRAT, de săptămâna trecută, din care aflam cum presa s-a umplut de bani, în 2012, din publicitate. Imediat ne vine în minte povestea cerşetorului zdrenţăros care avea sute de mii de dolari în conturi, dar care prefera să trăiască pe străzi şi să-şi etaleze sărăcia fără pic de jenă.

În acest ritm, în câţiva ani vom avea mai multe rapoarte despre presă decât ziare şi posturi tv de ştiri.