PREŞEDINTE CNCD, DESPRE FACILITĂŢLE PENTRU PERSOANELE VACCINATE: "Pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului cu aceste măsuri"

S.B.
Miscellanea / 6 mai 2021

"Pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului cu aceste măsuri"

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, afirmă că pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului cu măsurile speciale pentru persoanele vaccinate, de aceea eventualele relaxări ale restricţiilor pentru această categorie trebuie dezbătute în public şi pregătite de experţi din toate zonele, informează news.ro.

Asztalos Csaba, afirmă, la RFI, că ar putea să apară unele probleme de încălcare a drepturilor omului prin acordrea de facilităţi persoanelor vaccinate.

"Pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului cu aceste măsuri. De aceea, ele trebuie dezbătute în public şi pregătite de experţi din toate zonele, inclusiv din zonele ce ţin de drepturile omului. În primul rând, orice restricţie impusă pe exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, potrivit Constituţiei, se realizează prin lege. Anul trecut, Parlamentul a adoptat legea nr. 55, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei şi acolo avem reglementări în domeniul economic, reglementări care prevăd că există posibilitatea de limitare sau suspendare a activităţii unor instituţii sau operatori economici. Întrebarea este dacă această lege conţine prevederi suficiente pentru a adopta astfel de măsuri. După care cu ce justificăm acest tratament diferenţiat? În zona HORECA vorbesc acum. Dacă cei vaccinaţi sunt într-o situaţie diferită faţă de cei nevaccinaţi din perspectiva infectării, din perspectiva contagiunii lor, dacă sunt contagioşi sau nu în momentul în care se infectează şi la aceste întrebări trebuie să dea răspuns experţii. În măsura în care sunt în situaţie diferită, atunci nu este o formă de discriminare acest tratament diferenţiat", a declarat Asztalos Csaba.

Acesta crede că "vor exista procese, instanţa de judecată va decide dacă suntem în cazuri de discriminare sau nu".

"Un tratament diferenţiat între vaccinat şi nevaccinat nu poate fi calificat din start ca fiind discriminatoriu", a mai precizat preşedintele CNCD.

Întrebat dacă o persoană care refuză să se vaccineze, deşi are acces la vaccin, ar fi discriminată în cazul în care nu i s-ar permite să meargă la teatru sau la restaurant, şeful CNCD a răspuns: "La prima vedere, nu văd o problemă de discriminare. În acest moment, accesul la vaccin s-a îmbunătăţit substanţial, nu suntem în situaţia de acum trei luni, când programarea şi numărul vaccinurilor era încă insuficient (...). Pe de altă parte, vaccinarea nu este obligatorie, dar constituţional, statul are obligaţia să asigure sănătatea publică şi această obligaţie incubă două aspecte: să se abţină să facă orice de la a pune în pericol sănătatea publică, dar mai are şi obligaţia pozitivă de a face lucruri pentru a asigura sănătatea publică. În măsura în care eu decid să nu mă vaccinez, practic, pun în pericol acele categorii de persoane din comunitate care nu au atins vârsta necesară pentru a se putea vaccina, acele grupuri de persoane care au o contraindicaţie la vaccinare. Deci fără a face acest efort colectiv, noi nu putem avea rezultate într-o campanie de vaccinare".

Asztalos Csaba precizează, pe de altă parte, că anumite măsuri avute în vedere de ministrul Educaţiei şi care vizează studenţii pot crea discriminări.

"În Educaţie, aş fi mai reţinut. Declaraţiile ministrului cum că studenţii vaccinaţi ar putea să primească prioritate la acordarea locurilor în cămin, aici deja văd o problemă de discriminare. Sunt propuneri ca studenţii nevaccinaţi să intre în laboratoare prin combinezoane. Şi aici văd o măsură disproporţionată şi putem să fim în zona de discriminare", a mai declarant Asztalos Csaba.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu e vorba de faptul ca "pot sa existe".... ci de faptul ca "sigur exista probleme de încălcare a drepturilor omului cu aceste măsuri"

    ce facem?  

    ne ascundem pe dupa degetel ?  

    zi-o pe nume!  

    zi-i ca nu e democratie si drepturi fundamentale ale omului sunt incalcate!

    ZI-O !  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb