Preşedintele algerian demisionează în urma protestelor de stradă

M.I.
Internaţional / 3 aprilie 2019

Abdelaziz Bouteflika (Sursă foto: Twitter)

Abdelaziz Bouteflika (Sursă foto: Twitter)

Preşedintele algerian Abdelaziz Bouteflika a demisionat ca urmare a protestelor de stradă care durează de mai multe săptămâni, anunţă BBC.

Anunţul demisiei a fost făcut printr-o declaraţie transmisă prin intermediul agenţiei de stat APS, scrie News.ro.

"Preşedintele Republicii, Abdelaziz Bouteflika, l-a notificat oficial pe preşedintele Consiliului constituţional în legătură cu decizia sa de a-şi încheia mandatul", conform declaraţiei.

Televiziunea de stat a precizat că decizia este cu efect imediat.

Potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului va asigura interimatul ca şef al statului până la noi alegeri.

Bouteflika, aflat la putere de 20 de ani, a renunţat deja la candidatura pentru al cincilea mandat, dată fiind opoziţia crecândă faţă de administraţia sa, conform News.ro.

Armata algeriană a cerut şi ca preşedintele, în vârstă de 82 de ani, să fie declarat inapt pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle. Acesta a suferit un accident vascular cerebral în urmă cu şase ani, iar apariţiile sale publice erau rare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb