Ambasada Turciei la Praga a protestat ferm, după ce preşedintele ceh Milos Zeman a apreciat că Turcia ar fi apropiată unor radicali din gruparea Statul Islamic, relatează AFP.
Turcia este un "aliat de fapt" al SI, a răspuns marţi şeful statului ceh, întrebat, într-o dezbatere publică, la Vintirov de ce Turcia îi vizează pe kurzi, care luptă împotriva islamiştilor.
"De ce îi atacă pe kurzi? Pentru că (turcii) sunt aliaţi de fapt ai SI", a spus Zeman, conform publicaţiei.
El a evocat "informaţii" potrivit cărora "Turcia juca rolul de intermediar în anumite operaţiuni de aprovizionare a Statului Islamic în perioada în care gruparea ocupa o parte importantă din Siria şi Irak". "Concret, era vorba, de exemplu, de exportul de petrol", a declarat Zeman, potrivit AFP.
În opinia sa, omologul său turc Recep Tayyip Erdogan a "mizat pe islamizarea Turciei".
Ambsadorul turc la Praga, Ahmet Necati Bigali, a catalogat ieri, aceste declaraţii ale lui Milos Zeman drept "nefericite", "inacceptabile" şi "bazate pe acuzaţii nefondate".
"Turcia, în calitate de membru activ al coaliţiei globale împotriva SI, a luptat dur împotriva SI de la fondarea sa, prin propriile mijloace şi prin contribuţiile furnizate furnizate acestei coaliţii", a subliniat ambasadorul într-o declaraţie tranmisă presei la Paraga, transmite AFP.
La rândul său, premierul ceh Andrej Babis, care urmează să efectueze o vizită anul acesta în Turcia, a refuzat să comenteze declaraţiile lui Zeman, iar şeful diplomaţiei cehe Tomas Petricek a relevat importanţa rolului jucat de Turcia în soluţionarea conflictului din Siria.