Preşedintele Cehiei: "Ieşirea unui stat din zona euro nu ar distruge moneda unică"

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 28 septembrie 2012

Ieşirea unuia sau mai multor state din zona euro nu ar distruge uniunea monetară sau proiectul de integrare europeană, declară preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, citat de Bloomberg. În opinia sa, pentru Grecia, care este "o victimă a sistemului monetar", renunţarea la euro ar fi "o victorie".

Cehia s-a angajat în 2004, când a aderat la Uniunea Europeană, să adopte moneda euro, însă a renunţat la orice calendar oficial în acest sens. Oficialul ceh arată că intrarea în zona euro este o chestiune care şi-a pierdut relevanţa în Cehia.

"Nu cred că euro va dispărea ca monedă. Problema este dacă toate cele 17 state din zona euro şi, probabil, alte câteva din jur, trebuie să fie sau nu în acest sistem", mai spune Vaclav Klaus.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. altfel nu pot sa inteleg de ce nu ti-ai lasat conationali sa aiba placeri bachice ca urmare a creditarii in EURO sau CHF. V-ati ferit ca necuratul de tamaie. Si acum faceti pe baieti destepti. Mai stati un pic ca o sa vina si la voi poporul cu protestul, caci devalorizandu-va moneda s-ar prinde astia multi si faini mai repede decat brutele din Afrikastanul romanesc in ghilimele bineinteles dupa dictionarul cum sa sperii pe cinefilii : Welcome to Dracula Country. An African Poem about the Beast. with Guest Stars A.T. and M.M. Ca o sa o incetiniti exportul catre UE sper ca v-a dus tartacuta, dar oricum piete precum CHINA va asteapta cu bratele deschise. Nu sa vindeti produsele acolo, ci sa va ofertati asemenea frumoasei adormite marelui cavaler care va reusi sa va trezeasca din somnul ratiunii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb