Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, afirmă că judeţul este singurul din ţară în care toate şcolile au grupurile sanitare în interiorul clădirilor, acest obiectiv fiind îndeplinit de doi ani, informează news.ro.
"Deşi nu este o laudă şi ar trebui să constituie peste tot o normalitate a zilelor noastre, mă bucur să constat că atingerea obiectivului asumat la nivelul administraţiei judeţene a fost confirmată şi de Inspectoratul Şcolar în acest început de an educaţional. Clujul este singurul judeţ din ţară cu şcoli şi grădiniţe racordate integral la apă curentă şi cu toalete în interiorul clădirilor, iar această stare datează deja de doi ani de zile", a declarat Alin Tişe, conform unui comunicat de presă transmis, joi, de CJ Cluj.
Potrivit Raportului privind starea învăţământului preuniversitar clujean, făcut public, miercuri, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, judeţul Cluj este singurul din ţară care a remediat în totalitate situaţia toaletelor şi a grupurilor sanitare aflate în curtea unităţilor şcolare clujene.
"Forul administrativ judeţean susţine în continuare eforturile depuse de primăriile clujene pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădiniţelor. Doar în acest an, Consiliu Judeţean Cluj a repartizat UAT-urilor clujene cca. 33.000.000 de lei pentru finanţarea şi a unor astfel de proiecte, dar şi pentru susţinerea investiţiilor în infrastructura de bază. În contextul în care absolut toate şcolile din judeţ dispun de apă curentă, preocuparea autorităţilor locale este ca aceasta să devină pe deplin potabilă şi în cazul ultimelor 10% din unităţi în care apa există şi poate fi folosită pentru spălat, dar nu îndeplineşte condiţiile de potabilitate", scrie în comunicatul CJ.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2022, 17:00)
Tandemul Tise și Boc,
cu rezultate excelente ptr comunitate
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2022, 21:02)
Da. Spui Boc și primul lucru care-ți vine în minte e rezultatul excelent.
Sunt sigur că n-are legătură cu banii pe care îi aruncă guwernul meu în primăria Cluj.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2022, 23:48)
Hai serios, dupa ce ca Clujul da mult mai mult la bugetul central decat primeste inapoi? Ai vrea sa primeasca mult mai putin, nu? Oricum a fost sus indiferent cine a fost la putere. Cel mai mare rau si l-au facut singuri, cand il tot alegeau pe Funar, de frica alora 15-20% de unguri din oras.