PREŞEDINTELE CNIPMMR, FLORIN JIANU: "Antreprenorii susţin majorarea salariului minim doar dacă se găsesc soluţii compensatorii"

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Companii / 5 noiembrie 2019

Florin Jianu

Florin Jianu

Jianu: "România are nevoie de un Guvern care să urgenteze debirocratizarea"

Antreprenorii de la noi din ţară, patronii, susţin mărirea salariului minim pe economie, însă doar în contextul aplicării unor soluţii compensatorii, astfel încât banii acordaţi prin majorarea propusă să ajungă, efectiv, în buzunarele salariaţilor şi nu la bugetul de stat, a precizat, ieri, în cadrul unei conferinţe, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Afirmaţiile domniei sale vin în contextul în care luna trecută, mai exact în data de 23 octombrie, pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale a fost publicat proiectul Hotărârii de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede o creştere a salariului minim, la 2.262 lei, respectiv la 2.620 lei, astfel: - începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.262 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,518 lei/oră; - prin excepţie, începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se majorează de la 2.262 lei la 2.620 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 15,657 lei/oră.

Conform CNIPMMR, proiectul a fost discutat şi în şedinţa Comisiei de Dialog Social constituită la nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale din data de 30.10.2019 şi a fost dezbătut şi la nivelul Consiliului Economic şi Social.

Florin Jianu a declarat, ieri: "Guvernul interimar a solicitat o întâlnire cu partenerii sociali, dar noi nu am considerat că trebuie să participăm pentru că nu este normal ca timp de un an de zile să nu se discute deloc despre salariul minim pe economie şi brusc, atunci când guvernul devine interimar, să aibă această «epifanie» a discuţiei cu partenerii sociali. De altfel, noi credem că această decizie nu ar trebui să fie în sarcina unui guvern intermar, ci al unuia care să fie votat de Parlament. Ne-a luat şi pe noi prin surprindere această discuţie, dar am reuşit să facem un sondaj de opinie la care au răspuns în jur de 730 de întreprinzători. Primul lucru pe care vrem să îl transmitem este faptul că, în general, patronii susţin creşterea salariilor, dar cu găsirea de soluţii compensatorii, pentru că nu este normal ca jumătate din bani să meargă la stat".

Astfel, o primă propunere pe care angajatorii o fac este aceea ca, dacă există o majorare a salariului minim pe economie, diferenţa dintre nivelul actual (2.080 lei, respectiv 2.350 lei) la nivelul propus (2.262 lei, respectiv 2.620 lei) să nu fie impozitată, iar banii să ajungă, efectiv, la oameni, la salariaţi, a mai explicat preşedintele CNIPMMR.

Din sondajul nostru CNIPMMR reiese faptul că dacă se continuă cu această majorare fără să fie găsite soluţii compensatorii, 7 din 10 întreprinzători sunt împotriva acestei măriri aşa cum a fost ea declarată de către Guvern, a mai spus domnia sa, adăugând: "De asemenea, vor fi afectaţi 85% dintre întreprinzători, adică 8 din 10. Principalele dificultăţi vor fi legate de scumpirea produselor şi serviciilor şi, în unele cazuri, chiar şi de concedierea unor salariaţi (dar nu este o dominantă printre răspunsurile antreprenorilor), scăderea competitivităţii sau pierderea de contracte şi diverse pieţe. În plus, 50% dintre antreprenori au spus că pot asigura o creştere de 50 lei, doar 3,6% putând da o creştere de aproximativ 200 lei, cum este în acest moment în propunere. Totodată, conform sondajului, 59,1% dintre respondenţi au între 1-5 salariaţi cu salariul minim".

În ceea ce priveşte soluţiile, CNIPMMR propune un impozit zero pentru diferenţa dintre actualul nivel al salariului minim şi cel care se doreşte a fi instituit; găsirea de criterii obiective şi acel mecanism de stabilire a salariului minim pe economie - guvernul nou instalat trebuie să aibă, printre priorităţile zero, stabilirea unui mecanism împreună cu partenerii sociali pentru că odată cu majorarea salariului minim pe economie, se modifică întreaga grilă de salarizare şi punctul de pensie, aşadar va fi presiune şi pe bugetul de stat, nu doar pe întreprinzători şi, în plus, vor creşte exponenţial şi amenzile, au mai spus reprezentanţii Consiliului.

Nu în ultimul rând, aceştia au reamintit faptul că aceste majorări salariale trebuie să fie generate de productivitate, mai ales în sectorul public, dar şi în cel privat.

Nu în ultimul rând, reamintim faptul că aceste majorări salariale trebuie să fie generate de productivitate, mai ales în sectorul public, dar şi în cel privat.

Guvernul nu este interesat, de fapt, de câştigul net al angajaţilor, ci să aducă cât mai multe încasări la bugetul de stat, au mai subliniat sursele citate, precizând: "An de an s-a majorat salariul, ajungem la aberaţii care nu au nicio legătură cu realitatea. Această majorare nu va fi resimţită de către oameni, ci se va duce în inflaţie, dar va costa antreprenorii".

La rândul său, Liviu Rogojinaru, secretar general al CNIPMMR, a spus: "Bineînţeles că orice antreprenor, patron, vrea să îşi plătească angajaţii cât mai bine, pentru că ştie că astfel aceştia vor fi productivi, iar calitatea muncii va fi ridicată, este un lanţ normal, dar angajatorul trebuie să aibă de unde să dea, dar pe ei (n.r. guvernanţi) îi interesează să aducă cât mai mulţi bani la buget, ceea ce nu este corect".

De altfel, majorarea salariului minim pe economie este necesară, toată lumea este de acord cu ea, întrucât nivelul acestuia este foarte redus, este de părere Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliului.

Domnia sa a precizta, însă: "Această majorare trebuie să fie suportabilă pentru veniturile la nivel de firmă, dar dacă analizăm puţin, vedem că anul trecut, pentru prima dată după anul 1990, din cauza dificultăţilor pe care le-au întâmpinat, au fost desfiinţate mai multe firme decât cele care au fost înfiinţate. Astfel, soluţia logică este cea propusă de CNIPMMR - majorăm salariul, ca să satisfacem o necesitate socială, dar tot ce mărim sau aproape tot, trebuie să meargă la cei care au nevoie, nu la bugetul statului ca să acopere nişte majorări fără nicio corelare cu productivitatea şi cu PIB-ul din sectorul de stat şi aici mă refer, în primul rând, la armata de funcţionari din administraţie. (...) Altfel, dacă aceasta (n.r majorarea salariului minim) este o formă mascată de acoperire a unor măsuri fără justificare economică, care au adâncit deficitele ţării, nu este posibil. (...) Există în Europa mecanisme şi formule, trebuie doar să le preluăm, să le adaptăm şi să aplicăm".

Jianu: "Trebuie să ne propunem ca ţară să ajungem într-un top fruntaş al uşurinţei de a face afaceri"

România are nevoie de un Guvern care să urgenteze debirocratizarea, care să simplifice viaţa cetăţenilor, a întreprinzătorilor şi a celor din mediul public, a atras atenţia, ieri, preşedintele CNIPMMR.

Domnia sa a enunţat cinci priorităţi pe care noul guvern ar trebuie să le aibă în vedere în primele cinci zile de guvernare, afirmând: "Noi considerăm că noul guvern trebuie să înceapă cu principalele probleme ale mediului de afaceri, iar România are nevoie de un Guvern care să urgenteze debirocratizarea, care să simplifice viaţa cetăţenilor, a întreprinzătorilor şi a celor din mediul public. Trebuie să ne propunem ca ţară să ajungem într-un top fruntaş al uşurinţei de a face afaceri. În acest sens, noi considerăm că trebuie ca un guvern să îşi asume intrarea în top 20 la nivel mondial în uşurinţa de a face afaceri şi nu ar fi dificil, sunt lucruri foarte simple. Spre exemplu, pentru obţinerea unei autorizaţii de construcţie este nevoie de circa 30 de avize şi durează, în medie, aproximativ 260 de zile, dar în practică acest termen se poate prelungi, plus că nu toate avizele cerute sunt necesare etc. Repet, nu este dificil, este nevoie doar de voinţă politică la nivel central. Totodată, în ţara noastră este nevoie şi de o operaţionalizare a conceptului Romania Tech Nation (lansat de CNIPMMR) întrucât acesta contribuie la simplificare şi debirocratizare, la o productivitate mai mare, la transformarea digitală a societăţii româneşti şi a IMM-urilor, pentru că aici lucrurile stau foarte rău - doar 3 din 10 IMM-uri din ţara noastră au site".

Reprezentanţii CNIPMMR au subliniat faptul că aceste propuneri nu costă bugetul de stat, deoarece unele pot fi finanţate din fonduri europene, iar altele nu costă chiar nimic.

În egală măsură, ar trebui să ne preocupe pe toţi ce se întâmplă cu viitorul copiilor noştri şi cu tranziţia de la şcoală la viaţa activă, iar pentru asta nu este, din nou, decât nevoie de voinţă politică, a mai spus domnul Jianu, subliniind faptul că dezvoltarea mecanismului de stabilire a salariului minim pe economie trebuie să fie prioritatea zero a guvernului.

Florin Jianu a afirmat: "Trebuie să ne luăm angajamentul, împreună cu guvernul şi cu partenerii sociali, că anul viitor se trage linie şi că vom şti cum va arăta acest mecanism, pentru a avea stabilitate şi predictibilitate în următorii ani. Asta trebuie să se facă la începutul unui an, cu aplicare din anul următor, pentru că nu poţi să stabileşti salariul minim la finalul anului cu aplicare peste o lună. Nu se poate face asta în economia reală, nu dai timpul necesar economiei să se ajusteze, iar antreprenorii nu îşi fac planurile de pe o zi pe alta şi nu pot să vadă dacă sunt competitivi, dacă pot să se dezvolte pe alte pieţe etc".

Conform reprezentanţilor Consiliului, o altă prioritate zero a viitorului guvern va trebui să fie aducerea românilor acasă, iar acest lucru trebuie să devină un fenomen: "Noi am gândit un astfel de program de reprofesionalizare a României, pe care îl derulăm, dar trebuie să ne uităm la toate sectoarele, să vedem, spre exemplu, cum îi aducem înapoi acasă pe cei care lucrează în sectorul construcţiilor. În plus, noi avem şi o altă propunere, pe lângă programul Romania Tech Nation: ne-am dori să avem şi un Start-Up Nation Student pe care să îl susţinem, cu precădere, pentru studenţi şi elevii peste 18 ani, astfel încât înainte ca aceştia să aleagă să plece la studii peste hotare, să reuşim să îi educăm, să îi mentorăm şi să le oferim şi granturi pentru deschiderea unor firme".

Priorităţile, propuse de CNIPMMR, pot fi implementate imediat, nu costă bugetul de stat, pentru că pot fi finanţate din bani europeni, iar rezultatele lor se pot vedea imediat în economie şi în societate, au conchis sursele citate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. sa ne dea statul, sa faca statul iar noi sa ne cumparam mercedes

    milogii de dreapta  

    De când vb pacaliciul asta in numele antreprenorilor din țară?! Adică ai o organizație de IMM, vb și tu cu taspe la mie din tara asta și gata ești împuternicit să vb cu autoritățile în numele antreprenorilor români? Bai, băiatule sau jianu cum naiba îți zice lumea, tu ești cu țiglele pe casă? Cine (..) te-a pus pe tine sa vb tu despre impactul salariului minim in companii? Cine naiba te crezi, (...)? Cine se uită in gura ta bai (...)?!

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb