Preşedintele ecuadorian Rafael Coreea a vorbit ieri despre posibilitatea supunerii la referendum a propunerii de a elimina presa cotidiană scrisă din ţară, în replică la criticile faţă de decizia sa de a deschide accesul la o rezervă pentru exploatare petrolieră, potrivit presei internaţionale.
"Astăzi, cei mai mari < < ecologişti > > sunt cotidianele mercantile. Şi, dacă va fi să apelăm la o consultare populară, vom propune şi ca jurnalele să fie disponibile numai online pentru a economisi hârtie şi a evita tăierea oarbă a copacilor", a explicat Coreea de contul său de Twitter.
Săptămâna trecută, Coreea a anunţat că a cerut Adunării Naţionale autorizaţia de a exploata petrolul din Yasuni, o importantă rezervaţie ecologică din Amazonia, după ce a constatat eşecul unui apel la fonduri internaţionale menite să evite extragerea rezervelor de 920 de milioane de barili de petrol, reprezentând 20 la sută din rezervele Ecuadorului.
De atunci, mai multe organizaţii indigene şi de opoziţie, mai ales prin intermediul presei private, au contestat această decizie şi au solicitat o consultare populară înainte de a se porni pe această cale.