Preşedintele Greciei a aprobat sâmbătă cererea premierului Kyriakos Mitsotakis de a dizolva parlamentul şi de a organiza alegeri la 21 mai, în timp ce ţara se pregăteşte pentru un scrutin care nu se aşteaptă să dea un câştigător absolut, informează Agerpres.
Mitsotakis anunţase data alegerilor în cadrul unei reuniuni a cabinetului său la sfârşitul lunii martie, cu câteva luni înainte de încheierea oficială a mandatului său, în iulie. Sâmbătă, el i-a comunicat preşedintei Katerina Sakellaropoulou că parlamentul va fi dizolvat la 23 aprilie.
"Sper că vom avea o perioadă preelectorală calmă şi fructuoasă pentru binele ţării", i-a spus Sakellaropoulou premierului conservator, lansând o perioada de patru săptămâni de campanie politică.
Alegerile vor avea loc în cadrul unui sistem de vot proporţional, iar sondajele de opinie arată că nici partidul Noua Democraţie al lui Mitsotakis, nici principalul partid de opoziţie, Syriza, de stânga, nu au şanse să obţină voturile necesare pentru o majoritate parlamentară absolută.
Mitsotakis a declarat că speră într-o participare deplină la alegeri.
În cazul în care partidele alese nu pot forma un guvern de coaliţie, un al doilea vot va avea loc la începutul lunii iulie.
1. Boicot total
(mesaj trimis de Anonim în data de 22.04.2023, 16:11)
Boicot total + ocupate secțiile de votare !!!