Elicopterul preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad a trebuit să facă, ieri, o aterizare de urgenţă la nord de Teheran, după un "accident nespecificat", a anunţat Preşedinţia. Liderul iranian nu a fost rănit, informează AFP.
"Elicopterul în care se aflau Mahmoud Ahmadinejad şi o serie de oficiali a avut, dumincă, un accident, dar pilotul a reuşit să aterizeze în siguranţă", a raportat site-ul president.ir.
Preşedintele iranian se îndrepta spre inaugurarea unui proiect local, într-o regiune muntoasă din nord-estul Iranului atunci când s-a întâmplat incidentul.
"Cu ajutorul lui Dumnezeu, preşedintele şi oficialii care-l însoţeau nu au fost răniţi. După aterizare, preşedintele a inaugurat proiectul şi a revenit la Teheran cu maşina", a adăugat site-ul web.
Preşedinţia nu a dat mai multe detalii despre cum s-a întâmplat "accidentul".
Ahmadinejad se apropie de sfârşitul celui de-al doilea mandat ca preşedinte al republicii islamice, care se va încheia pe 3 august. Opt candidaţi aprobaţi sunt în cursa pentru alegerile preşedinţiale din Iran care vor avea loc în data de 14 iunie.