Preşedintele iranian Hassan Rouhani anunţă interzicerea nunţilor şi a priveghiurilor, după creşterea numărului de cazuri de coronavirus

A.B
Internaţional / 11 iulie 2020

Preşedintele iranian Hassan Rouhani anunţă interzicerea nunţilor şi a priveghiurilor, după creşterea numărului de cazuri de coronavirus

Preşedintele iranian Hassan Rouhani anunţă interzicerea nunţilor şi a priveghiurilor, după creşterea numărului de cazuri de contaminare cu coronavirus, relatează Reuters şi News.ro

Imediat după discursul lui Rouhani, poliţia din Teheran a anunţat interzicerea nunţilor şi a priveghiurilor până la noi ordine.

Iranul a relaxat gradual măsurile de la mijlocul lunii aprilie, dar recent a crescut numărul cazurilor. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 188 decese, totalul ajungând la 12,635, în timp ce contaminările au fost de 2.397, ajungând la un total de 255,117.

"Trebuie să interzicem ceremoniile şi adunările din ţară, indiferent că e vorba de priveghiuri, nunţi sau petreceri. Acum nu e timpul de festivaluri", a declarat Rouhani.

"Cel mai uşor mod ar fi să închidem totul. Dar atunci lumea va ieşi pe străzi de foame şi pentru că nu vor mai fi locuri de muncă", a mai spus Rouhani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb