Care e rolul ISF (Institutul de Studii Financiare) în piaţa financiară non-bancară din România?
ISF are un rol amplu, atât pe verticala formării profesionale, cât şi pe orizontala dezvoltării sociale.
Dacă vorbim de rolul pe piaţa financiară, acesta este în primul rând de a stabili repere, standarde profesionale pentru ocupaţiile din piaţă. Piaţa financiară este o piaţă a încrederii care are nevoie de personal bine instruit, fiecare pe meseria lui.
În Romania în general meseriile nu sunt standardizate suficient. Fiecare meserie ar trebui să se găsească în primul rând în COR. Nu se întâmplă întotdeauna. Unele din cele care se găsesc sunt definite greşit. Fiecare meserie trebuie să aibă asociate un set de competenţe, formate din cunoştinţe şi aptitudini, o serie de responsabilităţi clare. Acestea trebuie să se regăsească într-un standard sau profil ocupaţional.
Plecând de la acest standard ar trebui să se facă formarea profesională.
ISF are obiectivul fundamental de a identifica tendinţele, de a profesionaliza meseriile din piaţa financiară plecând de la standarde, sau profile ocupaţionale până la formarea efectivă, inclusiv de a susţine activitatea ASF în acest sens.
Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică cerinţele referitoare la competenţele profesionale prin intermediul ISF.
Pentru prima dată am adus în piaţa non-bancară conceptul centrelor de evaluare profesională pe lângă formarea şi examinarea clasică.
În premieră am stipulat ca experienţa non-formală sau informală să fie recunoscută şi posibil certificată prin centre de evaluare profesională de către experţi evaluatori recunoscuţi pe piaţă, şi aceasta să poată fi recunoscută la fel ca cea formală (care se face prin cursuri). Această abordare este o sincronizare cu abordarea europeană adusă de EQF (European Qualification Framework).
Un alt rol deosebit de important al ISF este cel de asigurare a calităţii formării profesionale obligatorii. Pe piaţa sunt mulţi furnizori de cursuri. ISF nu îi competiţionează, dimpotrivă, îi sprijină, redactează manuale după care aceştia pot preda. În schimb ISF păstrează atributul certificării, al examinării finale. Din acest motiv nu veţi vedea la noi promovabilitate de aproape 100% ca în multe cazuri în care cel care formează derulează şi examinarea. În ultimii ani promovabilitatea la ISF a fost în jur de 80%.
Un al treilea rol al ISF este de oferire de cursuri facultative, nu cele obligatorii reglementate de către ASF. Aici avem un set de lectori cu mare experienţă, mulţi experţi internaţionali. Oferim cursuri atât de specialitate, cât şi de soft-skills, de formare umană ca parte a învăţării de-a lungul întregii vieţi.
Al patrulea rol este cel al cercetării ştiinţifice, avem propriul Indicator de Stabilitate Financiară (ISF) pe care îl publicăm periodic în Revista de Studii Financiare (RSF) alături de articole ştiinţifice şi opinii ale specialiştilor pieţei.
Un al cincilea rol este cel al implicării sociale, prin acţiuni de educaţie financiară, CSR, organizare de evenimente, conferinţe alături de mediul academic sau asociaţiile de specialitate.
Al şaselea rol, dar nu neapărat ultimul ca importanţă, este cel al reprezentării internaţionale şi parteneriat cu mari institute sau organizaţii internaţionale.
ISF este membru, inclusiv prin prezenţă în board, al EFICERT - Organizaţia Europeană de Certificare Financiară, cea care defineşte standardele sectoriale în domeniul non-bancar. De asemenea suntem parteneri activi cu LOMA din USA - cea mai mare reţea internaţională de formare profesională în asigurări, cu CISI din UK - care asigură certificările necesare pe piaţa de capital, plus multe alte parteneriate.
Cine se poate certifica la ISF şi care sunt beneficiile acestei certificări?
Certificările ISF sunt disponibile oricui doreşte să activeze pe piaţa financiară non-bancară ca urmare a existenţei cadrului legal, fie că distribuie sau intermediază asigurări prin societăţile de asigurare sau intermediari din piaţă, fie că sunt consultanţi financiari în domeniul instrumentelor financiare ale pieţei de capital, fie că sunt conciliatori SALFIN. De asemenea certificările obţinute la cursurile facultative dovedesc acumularea de cunoştinţe şi aptitudini pentru specializare, unde nu există o cerinţă obligatorie, dar oamenii vor să evolueze profesional. Bineînţeles că mai sunt certificatele internaţionale ca urmare a parteneriatelor menţionate anterior. Beneficiile sunt clare, pe lângă dreptul de practică pe piaţă contează la fel de mult şi know-how-ul transferat de o structură recunoscută şi respectată pe piaţă, aşa cum a devenit ISF în ultimii patru ani.
Ce fel de cursuri oferă ISF, la ce grad de perfecţionare, şi cui sunt adresate?
Cursurile sunt variate acoperind întreg spectrul, de la iniţiere până la perfecţionare avansată, fiind adresate atât celor care de abia intră în piaţă, cât şi celor cu experienţă pe anumite domenii unde vor sa îşi actualizeze cunoştinţele sau să îşi adauge cunoştinţe noi, de specialitate sau manageriale.
Unul dintre rolurile ISF este să elaboreze propuneri de norme tehnice şi principii profesionale aplicabile în domeniul financiar nebancar. La ce lucrează ISF in acest sens?
Noua legislaţie de distribuţie în asigurări şi cea a consultanţilor financiari a delegat o serie de atribuţii pentru ISF pe domeniul său de specialitate. Am elaborat metodologiile de formare profesională şi examinare, cele pentru activitatea de mentorat, pentru centrele de evaluare şi examinare. În derulare sunt stabilirea de profile şi standarde ocupaţionale pentru meseriile din asigurări.
Care e rolul ISF în perfecţionarea profesioniştilor din piaţa financiară nonbancară?
ISF acţionează ca un centru de excelenţă, de prima alegere pentru cei care doresc să se specializeze în condiţii de calitate profesională înaltă. Avem un rol de îndrumare, ghidare profesională, de transfer de informaţii, cunoştinţe şi experienţă, de a fi un liant între profesionişti si angajatori, între profesionişti şi autoritatea de supraveghere, între angajatori şi autoritatea care autorizează specialiştii pieţei. ISF deţine registrele specialiştilor, ca un istoric al pregătirii profesionale.
Ţinem evidenţa creditor obţinute atât în formarea profesională, cât şi parte a activităţilor de mentorat, participări la evenimente de specialitate etc. Ţinem evidenţa formatorilor, a evaluatorilor, a mentorilor şi punem la dispoziţia pieţei o serie de informaţii utile în activitatea profesională. ISF elaborează sau avizează materialele formatorilor pe baza cărora se desfăşoară cursurile. Punem la dispoziţie platforme de examinare on-line dar şi de e-learning, webminarii, etc.
Este ISF singura instituţie care instruieşte şi certifică profesioniştii din piaţa de asigurări?
Pe partea de instruire sunt pe piaţă aproximativ două zeci de formatori care asigură formarea obligatorie, cea iniţială de intrare în meserie sau cea de formare continuă, anuală. ISF nu competiţionează cu aceştia. ISF desfăşoară doar certificarea, examinarea finală a cursanţilor care au efectuat aceste cursuri la diferiţi formatori, în scopul asigurării managementul calităţii.
Care sunt cursurile oferite de ISF care sunt esenţial de parcurs de un broker de asigurări?
Cum am spus, ISF asigură doar managementul calităţii formării obligatorii. Aceasta are două forme, cursurile iniţiale, de minim 50 de ore, pentru a intra prima oară pe această piaţă, şi cele de formare profesională continue, anuale, de până la 15 ore anual, jumătate din aceste ele putându-se realiza şi prin activităţi de mentorat sau participări la evenimente autorizate. Cele de formare iniţială sunt separate pentru brokerul obişnuit şi pentru conducătorii intermediarilor
Pe partea de politici, ce altceva pregăteşte ISF şi pentru profesioniştii de pe ce pieţe?
În primul rând să continuăm accelerat trecerea de la acumularea de cunoştinţe la acumularea de competenţe.
În al doilea rând am dori să definim meseriile de pe piaţa financiară, să le introducem în COR acolo unde nu sunt, să realizăm standardele ocupaţionale pentru acestea, inclusiv pentru cele care sunt în COR dar standardele fie lipsesc, fie sunt desuete. De asemenea să dezvoltăm centrele de evaluare profesională pe aceste tipuri de meserii.
Ce cursuri de dezvoltare personala oferă ISF?
Gama este destul de largă, de la cele de soft-skills clasice, gen negociere, managementul schimbării, până la cele de limbi străine sau ECDL pe partea de IT.
Cine sunt profesorii ISF?
Avem peste 200 de lectori, toţi având experienţă practică pe piaţă. Am încercat a nu avea doar profesori buni la teorie dar care să nu fi lucrat în piaţă, să nu aibă experienţe reale care să le transmită cursanţilor. Transmiterea de aptitudini, de experienţe este mult mai importantă în final decât nişte cunoştinţe teoretice, necesare, dar insuficiente.
Ce fel de certificări internaţionale oferă ISF?
Certificările internaţionale sunt cele ale LOMA, CISI, AI, CII şi foarte curând cele ale EFICERT.
ISF este Partener Acreditat de Training al CISI (CISI Accredited Training Partner). Titlul a fost acordat Institutului de Studii Financiare (ISF) de către Chartered Institute for Securities & Investment (CISI) începând cu luna iulie 2016, fiind singurul partener acreditat pentru România. Partenerul acreditat al CISI este o caracteristică esenţială a cerinţelor de asigurare a calităţii formării profesionale în domeniul financiar, iar scopul acestui parteneriat este de a permite furnizorilor să demonstreze că respectă cerinţele de calitate prevăzute de CISI, acesta fiind printre principalele organisme profesionale internaţionale pentru profesioniştii ce activează în domeniul investiţiilor financiare. CISI recomandă numai acei furnizori de formare pe care îi acreditează, iar aceştia sunt singurii furnizori de formare listaţi pe site-ul oficial al CISI.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2019, 21:39)
Caline 2 chestii: 1) actualizeaza naibii poza aia ca nu mai esti tinerel; 2) sper ca nu vrei sa candidezi iar la sefia ASF. Tara fara viitor!