Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Ioana Dogaru
Politică / 18 februarie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

În marja reuniunii, şeful statului va participa, pentru prima oară de la preluarea mandatului, la Summitul Partidului Popular European, precizează sursa citată.

De asemenea, el va avea o întrevedere cu prim-ministrul Poloniei, Beata Szydlo.

Administraţia Prezidenţială precizează într-un comunicat de presă că pe agenda Consiliului European figurează două subiecte de importanţă majoră pentru viitorul Uniunii Europene: procesul de renegociere a relaţiei dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, respectiv criza migraţiei. În cadrul reuniunii, liderii statelor membre UE vor discuta şi despre cele mai recente evoluţii din Siria şi Libia.

"Consiliul European se va pronunţa asupra pachetului propus de către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la 2 februarie, menit să răspundă preocupărilor semnalate de Marea Britanie în legătură cu redefinirea relaţiei cu Uniunea Europeană, în cele patru domenii de interes: competitivitate, guvernanţă economică, suveranitate, respectiv prestaţii sociale şi libera circulaţie. România este în favoarea identificării unei formule adecvate care să răspundă aşteptărilor britanice şi să permită menţinerea Regatului Unit în Uniunea Europeană. În acelaşi timp, ţara noastră va susţine ca soluţia identificată să fie în deplină concordanţă cu prevederile Tratatelor Uniunii, cu principiile şi valorile fundamentale ale UE şi să respecte pe deplin legislaţia europeană", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în domeniul gestionării crizei migraţiei, liderii statelor membre UE vor face o evaluare a implementării măsurilor deja agreate la nivelul Uniunii, cu accent pe protecţia frontierelor externe ale UE, consolidarea cooperării cu statele terţe, inclusiv cu Turcia, în vederea reducerii fluxurilor migratorii, implementarea Planului de Acţiune UE - Turcia în domeniul migraţiei, monitorizarea rutei migratorii din Balcanii de Vest, politica de returnare şi readmisie, măsurile agreate în raport cu dimensiunea internă a migraţiei, asistenţa umanitară pentru refugiaţii sirieni şi statele din vecinătatea Siriei.

Administraţia Prezidenţială arată că la întâlnirea preşedintelui Iohannis cu prim-ministrul polonez vor fi discutate evoluţiile curente de la nivelul Uniunii Europene, dar şi aspecte legate de relaţia bilaterală.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb