Preşedintele şi primul ministru sunt în aer

O informaţie aparent nevinovată "produsă" de o corespondentă a unui canal de informaţii aflată la Bruxelles cu ocazia Consiliului european a provocat un hohot de râs spectatorilor de la "Zece pentru România". Dar dacă, lăsând gluma la o parte, cei doi chiar sunt "în aer"? Căci, dacă atât de oportun, ambii competitori politico-instituţionali au fost premianţi la două din cele zece categorii supuse verdictului opiniei, mai mult sau mai puţin publice, situaţia lor e puţin "albastră". Aerul prea tare al puterii le-a afectat funcţia raţiunii "de stat". Ajunşi pe culmi, cei doi, şi alţii asemenea, văd lumea de sus. O stranie logică nietzcheniană, ceva dincolo de bine şi de rău, transpare din acţiunile şi atitudinile lor. Empatia faţă de ceilalţi, jucată cu mai mult sau mai puţin talent, nu convinge pe toată lumea. E doar un exerciţiu obligatoriu pentru a obţine voturi. Şi dacă voturile nu mai vin, trebuie găsiţi vinovaţii. Pentru că, nu-i aşa, legitimitatea odată câştigată nu mai poate fi contestată.

Ori, tocmai legitimitatea e problema primului ministru. Ales de parlament, nominalizat de preşedinte (obligat de Protocolul Alianţei DA), votat de parlament, acceptat de propriul partid, Călin Popescu Tăriceanu rămâne un politician suspendat între cer şi pământ. Poziţie vulnerabilă care îl expune tuturor atacurilor şi nu îi permite o apărare puternică. Pe câtă vreme, preşedintele şi-a câştigat legitimitatea prin alegeri şi şi-a reconfirmat-o prin referendumul din 19 mai. Ceea ce, împreună cu datele de opinie relevate de sondaje, l-a plasat pe un alt tărâm, acolo sus, unde aerul e atât de rarefiat.

Că preşedintele respiră alt aer decât cel mult prea corupt al pluralismului valorilor şi opiniilor o dovedeşte şi atacul îndreptat asupra semnatarului acestor rânduri acum câteva zile. În cazul în discuţie, nu principiile, ci Adevărul Prezidenţial, specie a Adevărului Unic a fost afirmat cu o vehemenţă demnă de cauze mai bune. Dar nu la această manevră politică - una, între altele - vreau să mă raportez. Doar punctez: câtă vreme libertatea de exprimare va mai fi permisă în România, nici un atac, din partea nimănui, nu mă va opri să spun sau scriu ceea ce cred. Şi nici să acţionez în conformitate cu principiile şi valorile la care am aderat. Asta am făcut şi în cazul legii electorale.

Politician pragmatic, în problema valorilor şi principiilor preşedintele e dincolo de bine şi de rău. Acum un an, condamna comunismul la doar câteva luni după ce se îndoia că acest lucru ar fi posibil. Şi asta doar pentru că raţiunea politică o cerea. Apoi, a interpretat rolul susţinătorului sistemului majoritar a la francaise după ce susţinuse alte sisteme. Dar poate că preşedintele a suferit o iluminare majoritară. Însă chiar şi aşa, nu sistemul electoral conta, ci efectul produs de referendum. Acesta trebuia să reconfirme legitimitatea prezidenţială. Tocmai de aceea, dezbaterea privind limitele sistemului majoritar nu s-a putut susţine. Iar adevărurile convenabile au fost fabricate. Spre exemplu, ideea că printr-un sistem majoritar corupţia, endemică în România, ar putea fi combătută. Dar nimeni nu putea explica cum se poate ca un sistem corupt, precum cel proporţional, să fie folosit în cele mai puţin corupte ţări din lume. Poate pentru că sistemul electoral nu are decât o influenţă limitată asupra comportamentelor, dar una importantă asupra instituţiilor? Iar într-o ţară în care instituţiile sunt şubrede centralizarea puterii doar într-o singură mână poate fi o soluţie democratică?

Dar între politică şi morală distanţa e ca de la cer la pământ. Şi, cum preşedintele şi primul ministru sunt în aer, trebuie să aşteptăm să coboare cumva pe pământ. Şi dacă nu reuşesc, avem datoria să îi ajutăm să revină printre noi. Altfel... o să vedem noi!