Preşedintele USR, nemulţumit de creşterea numărului de angajaţi la CFR Călători şi Metrorex

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 1 aprilie 2022

Preşedintele USR, nemulţumit de creşterea numărului de angajaţi la CFR Călători şi Metrorex

Ministerul Transporturilor a bugetat pentru acest an 800 de noi angajaţi la Metrorex şi 500 la CFR Călători, dar şi pierderi de 420 milioane lei şi respectiv 650 milioane lei, susţine Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor şi actual preşedinte interimar al USR.

"După ce anul trecut, ne-am luptat să ţinem sub control cheltuielile companiilor de stat, anul acesta vine dezmăţul. Vinerea trecută, în şedinţa Guvernului Sărăciei PSD-PNL, Sorin Grindeanu a adoptat bugete pe 2022 la companiile din subordine fără pic de responsabilitate. CFR Călători bugetează o pierdere de 650 de milioane lei, faţă de 265 milioane anul trecut. Creşte numărul de angajaţi cu 500. Are un deficit de lichiditate de 200 de milioane cu tot cu ajutorul de stat recent de 210 de milioane (obţinut pe munca şi discuţia la Comisie făcută de noi anul trecut). Deci ori intră în incapacitate de plată, ori ne va costa încă 200 de milioane de la bugetul de stat faţă de ce e prevăzut acum. Metrorex creşte numărul de angajaţi cu 849, după ce în 2021 a existat o scădere cu 800 a numărului de angajaţi în plată. Pierderi bugetate de 420 de milioane de lei, aproape dublu faţă de 2021. Deficit de lichiditate de 200 de milioane de lei. Peste tot angajări, creşteri de cheltuieli, sinecuri, posturi şi instituţii create pentru clientela de partid. Aceasta este politica PSD-PNL şi a guvernului Ciucă-Iohannis-Ciolacu. O politică fiscală de sărăcire a României şi alimentare a inflaţiei.", a scris Cătălin Drulă pe pagina oficială de Facebook.

Amintim că în două şedinţe consecutive, în 25 şi 26 martie, guvernul Ciucă a aprobat acte normative care vizează compania CFR Călători şi compania Metrorex.

Astfel, vineri 25 martie, Guvernul a aprobat hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs al companiei CFR Călători şi hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al companiei Metrorex.

În 26 martie, a fost aprobată ordonanţa de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei Covid-19 de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ,,CFR Călători" - S.A.. Conform actului normativ, ajutorul de stat care va fi acordat este de 210,346 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro) şi va fi utilizat pentru compensarea pierderilor rezultate din activitatea de exploatare, estimate pentru perioada 16 martie - 31 decembrie 2020, astfel cum a fost autorizat prin Decizia C(2022) 759 final. Plata ajutorului de stat se va efectua până la 30.06.2022. Suma necesară plăţii ajutorului de stat individual este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, aprobat prin Legea 317/2021.

"Măsura, autorizată de Comisia Europeană, de acordare a unui ajutor de stat Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA pentru acoperirea pierderilor generate de măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului Sars- Cov-2, pentru perioada 16.03.2020- 31.12.2020, va asigura funcţionarea companiei respective, cu menţinerea standardelor de securitate şi siguranţă în vigoare, în condiţiile unui program de operare afectat de pandemie", se arată în comunicatul de presă emis de Guvern.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb