PRESSONE: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat

G.B
Politică / 18 ianuarie 2022

Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat

Actualizare - Premierul Ciucă a solicitat Comisiei de Etică a Universităţii Naţionale de Apărare să-i analizeze teza de doctorat

Nicolae Ciucă a declarat astăzi:"Ca urmare a interesului manifestat public faţă de teza de doctorat "Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", pe care am susţinut-o în anul 2003, la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat care are un pronunţat caracter specific domeniului Ştiinţe Militare.

Alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002). Aşadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea ştiinţifică şi studiul teoretic, experienţa acumulată în misiunile reale şi exerciţiile la care am participat, aceasta constituind, în mod evident, contribuţia originală proprie unei teze de doctorat corect elaborată.

În calitatea de militar, indiferent de poziţia pe care am fost încadrat, mi-am îndeplinit întotdeauna atribuţiile, respectând principiile, legile şi regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române.

În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar şi în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menţionată cel puţin într-un loc sursa bibliografică.

Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific în niciun fel, fapt ce poate fi dovedit şi de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme şi formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen "pilon de stabilitate" etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil - precum geopolitica - unde semantica trebuie neapărat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate.

Din anul 2003, după susţinere, teza mea de doctorat este publică şi a putut şi poate fi consultată la Biblioteca Universităţii Naţionale de Apărare şi la Biblioteca Naţională. Consider că am realizat lucrarea conform cerinţelor legale existente la acea vreme şi, în consecinţă, am iniţiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, în spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020.

În măsura în care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptăţită să solicite verificarea de către CNATDCU - Comisia 26 - Ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică".

---

Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, dezvăluie jurnalista Emilia Şercan într-o anchetă publicată de pressone.ro, transmite G4media.

Conţinutul din cel puţin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susţinute anterior la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Premierul răspunde acuzaţiei de plagiat: Lucrarea s-a realizat "conform cerinţelor legale existente la acea vreme"

Cu câteva excepţii, porţiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat.

Pe data de 14 decembrie, Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut explicaţii lui Florin Roman cu privire la acuzaţiile de plagiat, au declarat înalte surse guvernamentale pentru G4Media. Roman i-a transmis prim-ministrului că este vorba, de fapt, doar de definiţii reproduse şi nu de plagiat. Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Digitalizării să clarifice cât mai curând situaţia în care se află spunându-i că este de aşteptat o demisie.

Accesul la teză l-am primit în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute de PressOne către Biblioteca Naţională începând cu luna mai 2021. Săptămâna trecută am primit acces şi la Biblioteca UNAP.

În acest articol nu voi putea prezenta fotocopii, pentru că atât regulamentul Bibliotecii Naţionale, cât şi cel al UNAP interzic fotografierea paginilor dintr-o teză de doctorat. În schimb, veţi putea citi, comparativ, transcrierile unor pagini din lucrarea premierului şi din textele-sursă.

Analiza lucrării a revelat - pe lângă copierea mot à mot - patru tehnici clasice de mascare a plagiatului folosite în teza prim-ministrului.

Într-o declaraţie transmisă aseară, premierul Nicolae Ciucă susţine că teza sa de doctorat "a fost întocmită în concordanţă cu cerinţele legale existente la momentul respectiv". Punctul de vedere integral al premierului poate fi citit mai jos, în text.

Premierul României, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susţinut-o în 2003 la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" (UNAP).

Mai multe pagini din lucrarea sa au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice şi în acea perioadă.

Analiza celor 138 de pagini ale tezei am făcut-o bazându-mă pe resurse bibliografice limitate, disponibile în format tipărit la Biblioteca Naţională a României şi la biblioteca UNAP.

Dincolo de conţinutul copiat descoperit deja, nu este exclus ca o analiză bazată pe surse bibliografice extinse - de tipul unor documente interne ale departamentelor de Integrare Euro-Atlantică şi Relaţii Militare Internaţionale din Ministerul Apărării Naţionale, invocate în teză - să dezvăluie şi alte porţiuni de conţinut plagiat.

Chiar şi fără conţinutul plagiat identificat, teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă nu are nicio relevanţă academică. Nu are o metodologie de cercetare şi nici o parte de cercetare, elemente obligatorii pentru o teză de doctorat.

Sursa principala a conţinutului plagiat în teza premierului Nicolae Ciucă este reprezentată de două teze de doctorat, care ulterior au fost publicate în volum, şi de alte două cărţi.

Prima teză identificată ca sursă de conţinut plagiat pentru lucrarea lui Ciucă îi aparţine lui Paul Dănuţ Duţă şi a fost susţinută la UNAP în 2001. Lucrarea ştiinţifică se numeşte Acţiuni militare internaţionale legitime şi a fost coordonată de profesorul Emil Cheţe, îndrumătorul pe care l-a avut şi premierul.

Paul Dănuţ Duţă a publicat o parte din teză în 2001, la Editura Militară din Bucureşti, într-un volum care are titlul Legitimitatea operaţiilor militare altele decât războiul. Această carte este semnată de Iosif Armaş, Cornel Purcărea şi Paul Dănuţ Duţă.

Armaş a fost deputat PSD în legislatura 2000 - 2004, fiind considerat unul dintre "baronii" partidului la acel moment. Purcărea a fost ofiţer de informaţii militare, potrivit Rise Project.

Cea de-a doua teză îi aparţine lui Mircea Mândru şi a fost susţinută, tot la UNAP, în 1999. Lucrarea, care are titlul Conţinutul principalelor acţiuni strategice ale armatei României în cadrul operaţiunilor multinaţionale, altele decât războiul, a fost coordonată de profesorul Valentin Arsenie.

Şi această teză a fost publicată în volum, cu titlul Lumea între războiul rece şi pacea fierbinte. A apărut în 2000 sub semnătura lui Mândru la Editura Expert din Bucureşti.

Plagierea unei alte teze de doctorat este un act de încălcare a integrităţii academice deosebit de grav.

O teză de doctorat reprezintă, prin definiţie, rezultatul unei cercetări ştiinţifice originale al cărei scop este să contribuie, prin descoperirile făcute, la cunoaşterea comună şi la progresul umanităţii. Însuşirea rezultatelor muncii altcuiva nesocoteşte scopul însuşi al studiilor doctorale.

În acest caz, gravitatea este cu atât mai mare cu cât ambele teze din care Nicolae Ciucă a plagiat au fost susţinute cu câţiva ani înainte în aceeaşi şcoală doctorală, una dintre ele fiind coordonată chiar de îndrumătorul actualului premier, generalul de brigadă în rezervă (r) Emil Cheţe.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. O tara de plagiatori.

    1. De ce face omul asa ceva e intrebarea. O Mica paralela, a existat in Europa un ministru Al apararii care a plagiat, l au prins, a plecat in America. Daca l ar prinde la noi precis ca nu si ar lasa compatriotii la greu...

    Emilia Sercan este instanta suprema care emite adevarul absolut.

    1. Trebuia sa i ceara si lui voiculescu vlad fovada la stidii ,dar...

      Cred ca esti cel puti sluga lui cuca daca nu purtatorul de olita!!!

    o! ce veste minunată!

    1. Cred ca esti cel puti sluga lui cuca daca nu purtatorul de olita!!!

    ... ARE ROST SĂ - ȚI , SPARGI " CAPUL ...

    Singurul premier integru dpdv intelectual a fost Petre Roman - mi-a fost profesor de hidraulică la Politehnica și știu ce spun. Atunci, în 1991, nu credeam ca vom ajunge adânc sub aceasta mocirla morala și haos economic care de aici vine.

    1. Si Nastase a fost integru dpdv intelectual...de aici se vede diferenta intre cei care au facut scoala inainte de 1989 si analfabetii functionali cu studii "la facultati private" care nu au fost in stare sa ia un examen de treapta:-)

      Petre Romana si Nastase sunt slăbuţi. Il avem acum pe Joianiss care este si un comunicator foarte bun, mascariciul ala cu calul care este sef la cultura in parlament, alina gorghiu/dej, ciolacu, citu si multi, multi altii.

      Nu se Mai folosesc treptele, e desueta

    Ciuca al nostru, dar teza a altora! Ca de altfel, si Guwernarea lui!

    meditatii la fizica a facut?

    Nu ?

    Nasol! 

    Daca ati avea curiozitatea si posibilitatea sa studiati toate tezele de la UNAP si din alte U... militare sau militarizate ati putea constata cum tematica acestora se cam repeta cam din 5 in 5 ani cu anumite modificari dar nu ”in punctele esentiale”. Deci plagiatul ”din teza in teza” e un fel de spartachiada ostaseasca dar la care participa mai ales gradele ”babane”. In rest dl. ciuca e un om ”onest”. Se vede si din vocabularul pe care-l ”uzeaza”!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb