Preţul cărnii de pui nu va creşte în acest an

N.I.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 3 martie 2008

Preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Pui din România (UNCPR), Ilie Van, a declarat, vineri, că preţul cărnii de pui nu va creşte în acest an ca urmare a majorării preţului la cereale deoarece producătorii nu ar putea face faţă concurenţei.

"Cerealele sunt mai scumpe în România decât în Uniunea Europeană; furajele sunt cu 25% mai scumpe. Dar creşterile de preţ la cereale nu pot fi absorbite imediat (în preţul cărnii de pui, n.red.) din cauza concurenţei de pe piaţă, iar aceste scumpiri ne afectează profitul. Putem numai să sperăm că recolta agricolă din acest an va fi mai bună", a explicat Ilie Van.

Potrivit preşedintelui UNCPR, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), preţul cărnii de pui s-a majorat cu 4% la sfârşitul lui 2007 faţă de sfârşitul anului 2006.

Totodată, Ilie Van a declarat că UNCPR susţine existenţa unui mecanism de intervenţie pe piaţa agricolă sub forma realizării unor stocuri de cereale care "să acţioneze prin aceeaşi metodă prin care BNR acţionează pe piaţa valutară".

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş, a declarat vineri că susţine menţinerea pe piaţa agricolă a unor mecanisme de intervenţie în cazul oscilaţiilor majore de preţ la cereale.

"Trebuie să susţinem ca unele mecanisme de intervenţie să fie menţinute în continuare. Trebuie să existe un element de intervenţie care să acţioneze ca o plasă de siguranţă pe piaţă în cazul în care ar scădea brusc preţul cerealelor. Mulţi spun că nu este nevoie, dar noi luăm decizii pe termen lung, iar aceste mecanisme nu costă nimic şi ne pot ajuta în condiţii excepţionale", a spus Dacian Ciloş.

Preşedintele UNCPR a subliniat că acest mecanism de intervenţie va avea preţuri corecte şi nu-i va afecta pe crescătorii de animale sau pe cultivatori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb